GIURGEȘTII DE IAȘI

La numai 2 km de Ruginoasa, așezare moldoveană renumită prin Castelul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pe partea stângă a șoselei (DN28A), în direcția Iași, într-o vale domoală, înconjurată de pădure, se află Giurgești.

Satul Giurgești este o așezare pitorească, cu cca 200 gospodării.
Cine caută o oază de liniște și reculegere, departe de agitația orașului, o poate găsi în Giurgești, un sat moldovean într-o vale liniștită înconjurată de pădure, dar cu o istorie zbuciumată.
Îl străbat două pârâiașe: Bahluiețul rece și Chetrosul.
http://www.youtube.com/watch?v=IRbhrzseqQ0

Biserica ortodoxă Giurgești – o istorie zbuciumată
Numele satului se trage de la călugărul Giurgiu care, acum mai bine de 500 ani, atras de frumusețea primitoare și liniștea acestui loc izolat, a ridicat un schit. Primii localnici s-au așezat langa schit de frica tătarilor, găsind aici un loc ferit și sigur.
Istoria satului și a bisericii ortodoxe de astăzi se leagă astfel de istoria schitului călugărului Giurgiu. Pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, într-un document datat 1860, mănăstirea (schitul Giurgești) este împroprietărită cu 8 fălcii de pământ, ”spre hrana călugărilor și ajutorul celor care locuiesc pe lângă chiliile lor”, cum se arată într-un act de împroprietărire semnat de Domnitor.
Cu timpul, comunitatea credincioșilor laici de pe lângă mănăstire a crescut, dar al doilea Război mondial nu a iertat nici acest loc liniștit, punând capăt, în chip dureros, existenței schitului călugărului Giurgiu. În 1944 nemții au plasat un cuib de mitralieră în clopotnița mănăstirii și în lupta ce s-a dat cu un regiment sovietic, mănăstirea și satul au ars, aproape toți sătenii plecând în pribegie.
În 1947 se întorc unul câte unul și, înainte de a-și face alte case în locul celor distruse în război, ridică o mănăstire de lemn mai la vale de vechea biserică a schitului, de altarul mănăstirii amintind acum doar o troiță din lemn ce se păstrează până astăzi.

Mai sus de biserică, pe deal, într-un loc retras, un monument de marmură neagră cinstește eroii morți în acele lupte crunte.
(Foto: http://www.danyblog.com/2008/07/la-costesti-este-super.html)
În 1965 epitropul Ioan Pintilie întors din Siberia face demersuri până la sacrificiul de sine să ridice o biserică din piatră în Giurgești, aproape de altarul vechii mănăstiri. Cu ajutorul sătenilor care au cărat piatră zi și noapte din pârâul care străbate satul, în 1967 s-au ridicat primele ziduri. În 1973 biserica este sfințită și în 1976 se construiește o casă de prăznuire.
Arhitectura exterioară respectă stilul simplu moldovenesc iar pictura interioară este de o frumusețe aparete.

În zilele de sărbătoare, sunetul clopotelor adună credincioșii la slujbă și străbate valea, alinând somnul sihaștrilor și a celor morți în război (...).

Costeştii de Iaşi, în scrisorile unei ostracizate (1952-1954)

1. Comuna Costeşti, în vremea lui Stalin
Din Şoseaua Iaşi-Paşcani, dincolo de orăşelul Tg. Frumos, un drum pietruit, cu destule hârtoape, coboară într-o pantă abruptă în satul Costeşti, aşezat ca într-un afund de ceaun. Dacă acum, în timpul primăverilor şi toamnelor cu ploi prelungi, e greu să intri în şi să ieşi din această aşezare […], este lesne de imaginat cum stăteau lucrurile în urmă cu 50 de ani. În iernile cu zăpezi mari şi viscole, satul, deşi la vreo cinci kilometri de şoseaua asfaltată, devine aproape inaccesibil (Vasile Iancu, „Alice Voinescu: în exil la Costeşti”, în Romania literară, Nr. 44/2002).

De ce oare a fost ales acest sat ca domiciliu obligatoriu pentru Alice Voinescu? Răspunsul (dat de costeşteanul Ioan Timofte lui V. Iancu, ibid.) pare să acopere un adevăr: "Două lucruri, cred, au avut în vedere: satul, cum vedeţi, este greu accesibil o bună perioadă a anului, mai cu seamă, în anii cincizeci, vă închipuiţi cum erau drumurile, şi, totodată, destul de aproape de oraşele Paşcani şi Târgu Frumos, unde erau raioanele de partid şi secţii ale Securităţii, prin urmare, uşor de supravegheat, de controlat".

2. Ostracizata: Alice Voinescu, domiciliu forţat în Costeşti (noiembrie 1952-ianuarie 1954)
„În această văgăună i-a fost stabilit domiciliul forţat doamnei Alice Voinescu, după ce făcuse 19 luni de puşcărie politică” (Vasile Iancu, „Alice Voinescu: în exil la Costeşti”, în Romania literară, Nr. 44/2002). A fost prima femeie doctor in filozofie din România, elitista care a suportat ororile regimului totalitar (Cf. Gazeta de Sud, http://www.gds.ro/print/53257). S-a nascut la 10 februarie 1885 la Turnu-Severin. Şi-a luat doctoratul în filosofie la Sorbona, devenind doctor în filosofie. În anul 1922 este numită profesor de estetică şi istorie a teatrului la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti. În 1946, Alice Voinescu a publicat volumul „Eschil“, după care a început calvarul. Alice Voinescu şi alte profesoare de la Conservatorul de Artă Dramatică şi Muzică din Bucuresti au rămas fara catedră, fiind eliminate din corpul profesoral. In 1948, când a fost obligată să se pensioneze, spunea: „O ţară care îşi reneagă trecutul, nu are viitor“. Prin urmare, peste trei ani a fost arestată, făcând un an şi sapte luni de puşcărie comunistă. A fost condamnată de regimul comunist pentru că era "duşman al poporului" şi pentru că "a uneltit împotriva regimului democrat-popular". Apoi i s-a stabilit domiciliul obligatoriu în satul Costesti, lângă Târgu-Frumos (judeţul Iaşi), unde a rămas până în 1954. După '54, avea să suporte alte coşmaruri, ca în 1961, anul în care a scris „Dialoguri cu eroii tragici“, să moară. La Costeşti, a stat în gazdă la familia Dospinescu, “prin cuvântul preotului Grigorescu. N-am mai avut preot ca el în sat. Era credincios, cu frica lui Dumnezeu, om milos, socrul meu. Nu pentru că era clopotar. Aşa era de felul lui. El deschidea biserica, pe furiş, pentru doamna, să se roage, mai spre seară, să nu vadă lumea, mai cu seamă că i-au interzis să mai vină la biserică, ca să nu mai stea de vorbă cu oamenii. Ne temeam şi noi. Ne era frică de partid, de securişti. Iar fratele meu, Vasile Secară, îi aducea urzici” (După spusele Mariei Timofte, în V. Iancu, ibid.).

Potrivit Elenei Timofte (V. Iancu, ibid.), doamna Voinescu avea “cele mai bune relaţii cu preotul Grigorescu şi cu preoteasa, Elena, de domnişoară, Grădinaru, învăţătoare la noi în sat, foarte bună dăscăliţă. S-au dus. Când treceam prin faţa porţii lui Dospinescu, o vedeam pe doamna Voinescu că stă într-un şezlong, afară, şi-i dădeam bineţe. Îmi răspundea cu multă politeţe. Ştiam că o duce tare greu, aşa că la sărbători mai dădeam şi noi câte ceva. O duceam şi noi greu, era după război, după foametea din Moldova, casa ne fusese distrusă de bombardament. Unde vedeţi mormanul acela de pământ, acolo a fost casa veche şi beciul de piatră. Pe la noi a trecut linia frontului, ne-am şi evacuat. Vă spun un lucru, ca să se ştie, acum, îl pot spune: după nemţi, care au fost încartiruiţi în Costeşti, am găsit toate lucrurile la locul lor, dar după ruşi, praful şi pulberea. Şi duşumelele, şi gardurile le-au pus pe foc. Aşa că era mare sărăcie, iar doamna Voinescu a venit la noi în vremurile acelea. I-am zis feciorului meu să-mi aducă şi mie cartea de la bibliotecă, s-o citesc". Alt “consătean”, Ioan Timofte (profesor de istorie) îşi aminteşte (V. Iancu, ibid.): “Eram copil, dar ştiu că la un moment dat doamnei Voinescu i s-a interzis să mai frecventeze biserica, cu toate că era gard în gard cu gazda sa. …Gheorghiţă Timofte (clopotarul) îi deschidea biserica şi doamna se ruga, ca să spunem aşa, în clandestinitate. Unul dintre dascăli era ciripitorul Securităţii şi a turnat-o că iese seara din casă şi se duce la biserică. Parcă şi-ar fi trădat neamul. Ticăloşie. A fost chemat Gheorghiţă Timofte la Miliţie, a avut necazuri. Nu cred că informatorul era Jenică Iuga (dascălul din satul vecin, Giurgeşti – n.n.), mâna dreaptă a preotului Grigorescu, om serios, ci unul dintre ceilalţi trei dascăli Bandur, Stoica ori celălalt, pe care nu mai ştiu cum îl chema".

3. Crâmpeie din viaţa sătenilor din Costeşti, în scrisorile Doamnei Alice Voinescu (Selectiv din: Alice Voinescu, Scrisori din Costeşti, Ediţie îngrijită, Studiu introductiv şi Note de Constandina Brezu, Bucureşti, Editura Albatros, 2001. Scrisorile o aveau drept destinatar pe Dna Florica Rarincescu, o prietenă a autoarei - din Bucureşti).

3.1. Obiceiuri de Anul Nou (Alice Voinescu, Scrisori din Costeşti, Editura Albatros, Bucureşti, 2001, pp. 64-65)
Costești, 1 ianuarie 1953
„Dragii mei toți,
La mulți ani cu sănătate și bucurii multe! – Aici a sosit primăvara. Poate că acest început prielnic e un semn bun de renaștere a omenirei spre cumințenie și voie bună în pace și reciprocă simpatie! Aseară era văzduhul plin de toate glasurile bucuriei! Luna plină lumina mirată parcă de atâta voioșie în atâta sărăcie și griji! Am fost foarte mirată să aud toate ”urăturile” copiilor cu buhaiul - și mi-a venit să-i pup pe toți – când s-au repezit să-mi pupe mâinile pentru că le-am dat și eu pesmeți pe lângă colacii coanei Profira. Aș fi vrut să am un sac întreg pentru ei. Mi-au repetat urarea și mi-au arătat mecanismul buhaiului pe cât de primitiv, pe atât de ingenios! Apoi au sosit musafirii – doi veri – chiaburi ieșiți din închisoare și complet ruinați, cu unul sunt foarte prietenă! Am mâncat cu toții(sunt aici și fata și ginerele casei, foarte simpatici) am închinat pentru toată lumea pahare cu vin roșu și ne-au crescut nădejdile reciproc! Am mâncat o plăcintă extra, făcută de Doamna Mihail [fiica] și cârnați cu piure și salată de boeuf care ar fi fost perfectă dacă untdelemnul n-ar fi fost atât de indiscret! […] Pe la 1 noaptea au sosit ursarii, adică țigani din localitatea căldărari dintre care unul deghizat perfect în urs. A jucat la sunetul tamburinei și comandă plină de humor și de actualități a țiganului mai mare – fost până la Bug, în exil prin 1940 – Ursul cand și-a scos masca de animal avea un cap minunat ieșit parcă dintr-un tablou de Murillo! Ce neam curios, fin și sălbatec și misterios, tot deodata. Ne-au pupat mâna la cucoane și fetițe - și avea ceva elegant în toată făptura, sub exteriorul sordid, căci noroiul curgea de pe ei!! Au venit și două țigănci la fereastră cu urări – ce cântec melancolic și ce chipuri tragice! Românii noștri sunt cu totul altfel, energici, hazoși și europeni! Pe la 4 noaptea ne-au deșteptat colindătorii(rude tinere). Nu vă pot spune ce sentiment unic m-a străfulgerat când, din pat, pe fereastra luminată de lună, apoi de lampa aprinsă de Coana Profira(în ținută de noapte), am văzut capetele la fereastră (care dă pe prispă) și am auzit: Sculați, sculați boieri mari și am aflat că voi purta tichie de mătase cu nestemate [sic] mari în frunte și altele după datina nealterată de adausuri moderne au fost invitați în casă, toți mascați cu tifoane vopsite și jucând o mică comedie foarte actuală, aceasta. Eu râdeam cu poftă și eu înțelegeau glumele. Pahare de vin au circulat – urări – ghicirea celor mascați, recunoaștere după voce etc. Printre ei era și Mărioara, o nepoată foarte drăguță a casei, și era ca un flirt – avansat! Am adormit ușor – pentru a ne deștepta în strigăte pe uliță – se băteau niște colindători cu soțiile respective. Nu cunosc detaliile, dar aud cum se povestește alături. Azi dimineață când eram încă în ținută de pat, au sosit Domnul Dospinescu și ginerele și m-au ”semănat” cu orez. Care e semn că voi mânca mult orez anul acesta, sau că voi zbura spre China, sau că voi avea orezărie! Am văzut, în fine, și Cerbul – o ”capră” cu coarne aurite pe care o poartă pe cap un flăcău acoperit cu coroane și care jocă foarte amuzant la sunte de tamburină și de fluier.

(Foto: http://madalinamoewis.wordpress.com/2008/12/21/festivalul-folcloric-datini-si-obiceiuri-de-iarna-editia-2008-iasi/)
Are în jur un întreg stat major de ”mascați” cu chivăre mari, din care ies plete de păr de cal și multe panglici colorate. Pantaloni bleu, bluze roșii, cordoane tricolore – nu știu de ce la prima vedere mi-au sugerat ideea des sans-culottes de la 1789.
http://www.youtube.com/watch?v=Jhw1aZ8tMY8

(Foto: http://madalinamoewis.wordpress.com/2008/12/21/festivalul-folcloric-datini-si-obiceiuri-de-iarna-editia-2008-iasi/)
Printre ei și măști aproape africane (baba, moșu), iar impresionant e ”arnăutul” care îi precede și vine foarte cuviincios să întrebe dacă îi primești! Un flăcău frumușel în costum național, cu bețe încrucișate pe piept și cu un băț - une houlette – în mânecă. E singurul nemascat și curățel și bună cuviință personificată! V-am inițiat destul în datinile de Anul Nou. […]”

3.2. Primăvara, prispele caselor se lipesc cu lut – pământ amestecat cu balegă de cal. Cocoşul vecinilor, aslatat de hultan (Alice Voinescu, op. cit., pp. 83-85)
Costești, 27 martie 1953
„[…] A fi condamnată, până la capătul zilelor, să trăiești în condițiile cele mai primitive – printre oameni de mare preț, dar cu care trebuie să renunți la orișice elan al gândului – să nu mai auzi niciodată nici Beethoven nici Mozart nici Bach – să nu mai auzi glasul unui om cultivat – să le lăsăm toate astea, Flo a mea dragă. Mă uit împrejur și caut, nu să mă consolez, dar să mă înec în realitatea vie – foarte săracă, dar vie. E primăvara – e cald – scot flanelele una după alta – numai ciorapii de lână sunt tot câte 2 perechi pe picior. Toți ai casei muncesc. Coana Profira lipește prispa. Îi lipsea bălegar de cal (sunt numai 10 cai în Costești și sunt 600 de prispe de lipit pentru Paști). Am pornit cu Lidia și cu un lighean pe un câmp apropiat unde se răspândise bălegarul ca îngrășăminte. Împreună cu o vecină, Lidia a umplut ligheanul cu bulgări pe care îi scormoneam eu cu bățul. Acasă, m-a tentat grebla cu care grebla un lan de ovăz semănat în ogradă. Am dat de 10 ori, și am simțit că nu mai am răsuflare. Am stat de vorbă cu Bunicul – gospodarul – care își cioplea haraci noi pentru vie, m-am întors în casă, am cârpit – acum îți scriu așteptând dejunul. Micii mei furnizori de urzici mi-au declarat ieri că speră să își cumpere câte un metru de stofă de cămașe pe lună. Prin urmare ei au hotărât să mă transforme în pui de curcă – deși deja o curcă bătrână și tare plouată […] De departe, pe deal, se mișcau focurile tractoarelor. Am văzut, tot ieri, și primul plug ieșit să are – plug cu boi. Boi slabi morți, cu oameni în urma lor. Oameni cu frunți îngândurate. Veneam de la ”vecina Aglaia” o biată fată bătrână care e pe punctul să-și piardă vaca! Am găsit acolo și pe veterinarul (agent) care spunea că doar penicilina ar putea scăpa biata vită, care se prăpădește de desinterie. Dar cu ce cumperi și de unde cumperi Penicilina? Și plângea biata Aglaie ca după un copil și-mi spunea printre sughițuri de plâns, că a crescut-o de când s-a născut în ograda ei și nici nu vrea să se gândească să o taie – de altfel am văzut ”o vacă fantomă”. Vizita ce i-am făcut-o stiind că e supărată a uns-o pe suflet, săraca […] Aerul se împânzește cu fumul ce se ridică din mai multe ograde: s-a dat foc la gunoi. Atâta fum compensează lipsa lui din hogeacuri, astă iarnă. Au apărut viorele și toporași (violete) numai ghiocei nu am văzut. Sub seară mă duc pe câmp și le văd și eu ”naturale” (așa se spune pe aci). Am uitat, în această cronică a localității, să adaug că cucoșul furnizorilor mei de trufandale [recte, urzici] a fost asaltat de un ”hultan” care l-a omorât – apoi plana și-l căuta de sus, dar gospodina îl dăduse câinilor. –”Mai bine îl mâncam noi, sau îl vindeau la târg, că avea 4 kg – în loc să mâncăm numai ciorbă de urzici!” așa și-a încheiat Costică, ciobănașul, povestea dramei gospodărești - și a mai adăugat, serios: ”Și copiii, la noi, duc grija foamei!” Credeam că gologanii pe urzici se vor transforma în bomboane. Dar nu! Sunt hărăziți unei cămăși. Curgeau ieri apele la vale în pâraie repezi și zgomotoase – zăpada nu mai e decât prin văgăuni și la nord Băhluiețul curgea vijelios ieri – azi s-a mai astâmpărat – drumurile sunt uscate tun, dar cu relief de ghețari”.

3.3. De Paşti, stau pline ”coșarcele” cu ”coptură” (Alice Voinescu, op. cit., pp. 87-88)
Costești, 5 aprilie 1953
„E vreo 11 dimineața, toți s-au culcat după un petit dejeunet copios cu Pască, cozonac, ouă, cafea cu lapte. O liniște pe care nu o întrerup decât cocoșii care cântă a ploaie – căci e foarte înnourat și azi noapte a și plouat. Se aude toaca, ca un fel de violoncel intim f.f.f. din adâncuri. Lângă sobă m-am recules – m-am rugat – m-am gandit la toți dragii mei. După dejun – pe la 1 ½ trec la biserică la a 2-a înviere. Bunicul a fost azi noapte, la Biserică, era îndepărtată unde s-a slujit și ne-a adus anafură. Eu am dormit dusă în urma luminalului din cașete, așa încât nu am auzit nici clopotele, nici nu am văzut râul de lumină ce trebuie să se fi coborât devale. Dar l-am văzut vineri seara – era impresionant. Nici vineri seara nu m-am putut duce la Prohod, pentru că drumul e lung, e urcuș, treci peste râu pe o punte balansoire. Am avut intenția să mă agăț de brațul prietenului Timofte dar inima se comportă prost și mă surprinsese o teribilă slăbiciune – precum că a fost regimul cam sărac al ultimelor săptămâni. Acum însă stau pline ”coșarcele” cu ”coptură” de-ăl de cu 8-10 ouă la [kil] separat, în vederea micilor mei vizitatori care se înființează zilnic cu buchețele de violete, iar alții cu urzici. […] A trecut în fugă prietenul meu domnul Gheghină (un biet chiabur ruinat) și mi-a spus: Christos a înviat, punându-mi un pachet cu hârtie albă în brațe, un cozonac și 2 ouă violete. Ale noastre au ieșit cărămizii și urâte, nu s-au găsit culori […]”.

3.4. Cântarea pascală a ţiganilor lăutari (Alice Voinescu, op. cit., pp. 89-90)
Costești, 6 aprilie 1953
„[…] Stăteam de vorbă cu Ilenuța – o femeie tânără foarte drăguță – care mi-a adus cozonac și ouă roșii și discutam fasonul rochiței care o pasiona. Deodată voci străine – ”Am venit pentru Doamna!” un lăutar în vârstă, unul tânăr și o guristă cu armonică, foarte nostimă și frugantă [șic] – o familie de Romi muzicanți. Și dă-i! Un vals, apoi: ”În satul în care m-am născut” (pe când eu în bucătărie mă schimbam din baba Dochia în Cucoană) – apoi după un consiliu sotto voce: ”Îți mai aduci aminte, Doamnă? Era târziu și era toamnă!” de Cincinat. Eu îmi bogasem trei degete în gură ca să nu urlu – pentru că afurisita de fată cânta prost, dar cu o voce de contralt frumoasă - și cu ochii la fotografiile lui Stello și a părinților, în fața cărora înflori violetele […]”

3.5. Doctorul apare vinerea (Alice Voinescu, op. cit., p. 91)
Costești, 16 aprilie 1953
„[…] Ca la comandă a sosit azi doctorul din Târgu Frumos. Unul din doctorii spitalului – în inspecție. El vine de obicei vinerea(nu în orice săptămână) și eram hotărâtă să mă duc mâine la dispensar. Pe neasteptate a oprit brișca la poarta noastră, din întâmplare. Am alergat să vorbesc cu el. Nu m-a văzut din decembrie și m-a găsit foarte bine la față. Mi-a făgăduit că va aduce aparatul de tensiune și-mi va lua-o. Îi am vorbit de un cerificat prin care aș putea să mă deplasez – mi-a spus că certificatul mi-l dă, dar să nu-mi fac iluzii ca mi-ar înlesni o deplasare la Iași. […]

3.6. Pionieri şi şerpi (Alice Voinescu, op. cit., p. 100)
Costești, 22 mai 1953
„[…] Îmi pare foarte bine că imaginea Costeștilor a rămas vie și plăcută în mintea voastră. Acum e foarte veche, frunzișul a crescut, aspectul tot mai primăvăratic. Flori în camera mea mai multe decât e permis! S-a mărit numărul micilor studenți cu încă un băiețaș și trei fetițe – toți pioneri foarte drăguți și care vor să mă răsfețe cât pot și ei, mititeii. Ar smulge toate florile câmpului și cele din ogrăzi. Vin aproape zilnic și sunt plini de râvnă de învățătură. Plimbarea mea preferată în jurul bisericii, va trebui s-o părăsesc. Au crescut ierburile foarte înalte și am fost prevenită că ies șerpi de sub pietre. Am oroare de bestiile târâtoare – de la omizi la pythoni! Mă voi plimba pe drumuri ca toată lumea. (Cucu cântă acum din apropiere.) […]”

3.7. Dalac în toamnă târzie (Alice Voinescu, op. cit., pp. 119-120)
Costești, 1 noiembrie 1953
„[…] Am ajuns să mă întreb la tot ceasul, Flo dragă, acum aflu, brusc, că vițelul are Antrax! Sunt de o inconștiență oarbă acești oameni! Toate vitele au fost lăsate să lingă sângele vițelului, când îi au ”lăsat sânge” – îi au dat apă din căldările din care bem și noi – nu-și spală nici măcar mâinile! Mă gândesc cu oroare dacă se va ivi iar și nu mai e penicilină în casă! Dacă nu sunt prea pretențioasă, rog mult pe Marius să-mi trimită o doză ca să am la nevoie căci la târg nu se găsește decât foarte rar. De unde eram liniștită perfect acum a intrat groaza în mine. Să mori de dalac la Costești, ar fi prea tragic! Dar să sperăm că are Dumnezeu grijă de noi. Aflu acum că e al patrulea caz în sat! Iată de ce avantajele mult căutate ale satului sunt compensate de primejdiile cele mai grozave […] Draga mea, mă războiesc cu bunicii să dezinfecteze șura unde a murit vițelul. Din lipsă de căruță nu-l pot transporta – e o calamitate, căci serviciul sanitar veterinar se declară neputincioși! E al patrulea caz în două săptămâni”.

Eugen Ovidiu Chirovici, despre o epocă tulbure din istoria Europei

“A doua moarte” este al doilea volum semnat Eugen Ovidiu Chirovici, apărut la Editura RAO (192 pag.). O epocă tulbure din istoria Europei, plecând de la Manuscrisul din Dummstein: intrigi, mister, pasiune, complot, procese, tortură, intimidări, mărturisiri, vânătoare de vrăjitoare, ritualuri de iniţiere ale inchizitorului, decizii cruciale …

“Am ajuns şi totul părea-n ordine, porcii dormeau în cocină şi găinile-n coteţ, dar ceva nu era-n regulă – nici un câine nu se gudura pe lângă mine şi-am văzut leşul unuia dintre ei în întuneric, lângă intrare, străpuns de suliţă. Am intrat, şi-o clipă am sperat că totul e bine: domniţa mea şedea cu pruncul în braţe, pe laviţa de lângă cuptor, şi-l legăna aşa cum făcea de obicei. Nici n-am văzut că-n casă totul era răvăşit. Am alergat să-i îmbrăţişez, să-i strâng la piept, dar privirea ei m-a îngheţat pe loc – nu mai era nimic acolo, doar un râu nesfârşit de teamă, durere şi ruşine. Maria mea nu mai era acolo, iar pruncul şedea într-un fel straniu, cu capul mult pe spate, ca un vârcolac, şi era alb-alb la faţă, iar inima mi s-a oprit în piept. Iar apoi ea a vorbit, cu o voce parcă din altă lume: – Pentru mine ai fost rigă şi-mpărat, iubitul meu. Nici cu gândul, nici cu fapta nu ţi-am greşit cu nimic. Ruşinea pe care am păţit-o de la soldaţi nu o va şterge nimic şi zilnic voi vedea în ochii tăi lucrul acesta. Mi-am văzut pruncul murind şi inima unei femei e prea mică pentru ca această faptă să-ncapă-n ea. O ascultam amuţit. – Ştii ce-ai de făcut, Hans. Să-ţi iei viaţa singur e un păcat. Nici nu ştiu când am sugrumat-o. A murit fără un suspin, în îm brăţişarea mea. I-am pus pe amândoi pe laviţă, frumos, cu mâinile pe piept. Copilul mirosea încă a lapte, aşa cum miros copiii. Am dat foc la tot şi-am plecat. Mai întâi la moşie, apoi în lume… De-atunci tot dau foc şi omor, şi uriaşul cel roşu şi păros îmi călăuzeşte braţul. Nu m-a înfrânt nimeni, nici măcar nu m-a rănit. Iar când o umbră de milă-şi face loc în mine, îmi aduc aminte de laviţa pe care şedeau soţia mea chinuită şi moartă şi îngeraşul meu... “

Noi formule privind organizarea şi competenţele Gărzii financiare

Cel mai recent act normativ privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare (HG nr. 1324/2009, M.Of. nr. 800 din 24 noiembrie 2009) redefineşte relaţiile de coordonare şi subordonare ierarhică, raportat la competenţele preşedintelui ANAF, atribuţiile şi competenţele conducerii Comisariatului General, în concordanţă cu obligaţiile şi competenţele acordate prin contractele de management directorilor coordonatori şi directorilor coordonatori adjuncţi ai secţiilor Gărzii Financiare. Ceea ce remarcăm noi este faptul că se aduc importante completări cadrului normativ existent, din motive de eficientizare a instituţiei în discuţie. Apoi, dat fiind că integrarea României în UE a determinat creşterea semnificativă a tranzacţiilor comerciale cu partenerii din statele membre şi diversificarea formelor de fraudare a veniturilor bugetului, se aduc şi unele clarificări modului de cooperare cu instituţiile având atribuţii similare din aceste state, prin direcţia de specialitate din cadrul ANAF.

O perioadă îndelungată (18 ani), Garda Financiară a fost recunoscută ca fiind acea instituţie publică de control financiar, cu personalitate juridică, în subordinea MFP (ANAF), finanţată de la bugetul de stat, care din punct de vedere organizatoric include Comisariatul General, ca structură centrală de conducere şi coordonare, Secţiile judeţene şi Secţia Municipiului Bucureşti. Dacă iniţial secţiile în cauză au fost conduse de comisari şefi secţie, ajutaţi de comisari şefi secţie adjuncţi (funcţii publice specifice), în prezent (conf. OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice) acestea sunt conduse de directori coordonatori, ajutaţi de directori coordonatori adjuncţi, încadraţi cu contract de management. Din perspectiva competenţelor de control, a fost extrem de criticabil faptul că deşi, cu ocazia controalelor efectuate, comisarii Gărzii Financiare descopereau acte şi fapte de fraudă şi evaziune fiscală, aceştia nu erau în drept să stabilească impozitele/ taxele/ contribuţiile cuvenite bugetului general consolidat, sustrase de la plată. De asemenea, dat fiind modul de reglementare al sarcinilor şi obiectivelor stabilite prin lege, nu constituiau un sprijin real pentru organele fiscale în creşterea gradului de conformare al contribuabililor privind achitarea obligaţiilor bugetare. Aceluiaşi personal i-a lipsit şi abilitarea legală pentru luarea măsurilor asigurătorii când exista pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea, fapt ce a îngreunat recuperarea obligaţiilor fiscale stabilite. La toate aceste neajunsuri ale cadrului instituţional se adăuga şi faptul că nu a existat o procedură unitară pentru evaluarea prejudiciului fiscal, atunci când se constatau elemente/ împrejurări privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală. Abia anul trecut, din raţiuni de îmbunătăţire a procedurilor fiscale şi diminuarea evaziunii fiscale, Gărzii Financiare i s-au atribuit noi competenţe (prin OUG nr. 46/2009). De acum comisarii GF pot încheia acte de control pentru stabilirea stării de fapt fiscale, precum şi pentru constatarea împrejurărilor privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, sesizând, după caz, organele de urmărire penală. Tot aceştia sunt abilitaţi să constate acte şi fapte care au avut ca efect evaziunea şi frauda fiscală, stabilesc implicaţiile fiscale ale acestora şi dispun, în condiţiile Codului de procedură fiscală, luarea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea. La solicitarea procurorului pot să efectueze constatări cu privire la faptele care constituie încălcări ale dispoziţiilor legale a căror respectare o controlează, întocmind procese-verbale prin care pot evalua prejudiciul cauzat aferent operaţiunilor verificate. Toate actele procedurale pot constitui mijloace de probă. Drept sarcină permanentă o întâlnim pe aceea potrivit căreia comisarii GF efectuează, în exercitarea controlului operativ şi inopinat, monitorizări şi verificări necesare prevenirii, descoperirii şi combaterii faptelor de fraudă şi evaziune fiscală. Cel mai recent act normativ privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare (HG nr. 1324/2009) redefineşte relaţiile de coordonare şi subordonare ierarhică, raportat la competenţele preşedintelui ANAF, atribuţiile şi competenţele conducerii Comisariatului General, în concordanţă cu obligaţiile şi competenţele acordate prin contractele de management directorilor coordonatori şi directorilor coordonatori adjuncţi ai secţiilor Gărzii Financiare. Ceea ce remarcăm noi este faptul că se aduc importante completări cadrului normativ existent, din motive de eficientizare a instituţiei în discuţie. Astfel, la constatarea împrejurărilor privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, comisarii au dreptul de a stabili impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume cuvenite bugetului general consolidat, sustrase de la plată, urmând să sesizeze organele de urmărire penală. A fost înlăturat şi obstacolul juridic ce îngrădea angrenarea personalului GF în acţiuni de sprijinire a organelor fiscale în creşterea gradului de conformare al contribuabililor privind achitarea obligaţiilor bugetare. În domeniul activităţii de control se stabileşte forma şi conţinutul formularului de proces-verbal care se încheie de comisari când constată împrejurări privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, precum şi procedura de aplicare a acestui document. Tot acum, prin luarea măsurilor asigurătorii se poate acţiona operativ pentru prevenirea situaţiilor în care contribuabilii îşi înstrăinează bunurile din patrimoniu, cu consecinţa îngreunării recuperării prejudiciului fiscal. Apoi, dat fiind că integrarea României în UE a determinat creşterea semnificativă a tranzacţiilor comerciale cu partenerii din statele membre şi diversificarea formelor de fraudare a veniturilor bugetului, se aduc şi unele clarificări modului de cooperare cu instituţiile având atribuţii similare din aceste state, prin direcţia de specialitate din cadrul ANAF.