Regionalizarea teritorială şi camerele de conturi (în Franţa)

Eliminarea tutelei “centrului” şi creşterea competenţelor colectivităţilor locale a condus la crearea în fiecare regiune din Franţa a unor camere regionale de conturi, ai căror membri sunt magistraţi inamovibili. Competenţele acestei noi jurisdicţii de stat sunt definite în lege: controlează conturile publice ale colectivităţilor teritoriale şi ale entităţilor publice, examinează gestiunea acestor colectivităţi şi verifică actele bugetare după o procedură anume.

Organizarea şi funcţionarea camerelor regionale de conturi au făcut obiectul unei importante restructurări în anul 1995, când se introduce sancţionarea pecuniară a contabililor publici pentru nereguli descoperite în urma auditului.
În esenţă, competenţa unei camere regionale de conturi se răsfrânge la toate colectivităţile teritoriale din arealul geografic: regiune, departamente, comune. Această competenţă se întâlneşte în mod egal la entităţile lor publice şi, mai ales, la spitale, colegii şi licee, birouri publice, sindicate intercomunale, districte.
Dacă verificarea la aceste organisme este obligatorie, nu este valabil acelaşi lucru şi pentru celelalte organisme din sfera publică care primesc fonduri publice, asupra cărora controlul este facultativ (cum sunt societăţile economice mixte - întreprinderi de amenajare şi urbanism).
Camerele pot controla şi asociaţiile nesubvenţionate de către colectivităţile locale (cultură, sport, turism etc.) şi anumite entităţi publice naţionale, ca de exemplu, universităţi sau camere agricole. Controlul are în vedere operaţiunile (de cheltuieli) prezentate de administratorii aleşi sau numiţi, inclusiv ordonatori: primarul pentru o comună, preşedintele pentru un consiliu regional sau general, directorul pentru un spital etc. Încasările şi cheltuielile nu pot fi efectuate decât aprobate de ordonatori şi avizate de contabilii publici care întocmesc annual conturile pe bază de documente justificative întocmite cu respectarea normelor financiare.
Responsabilitatea pecuniară şi personală a contabililor publici poate fi atrasă de către judecătorul financiar dacă o cheltuială a fost neregulamentar efectuată sau dacă o prevedere nu a fost respectată. Pentru colectivităţile de dimensiune limitată (mai puţin de 2.000 de locuitori, având cheltuieli de funcţionare care nu depăşesc un anumit plafon stabilit), contabilii publici predau conturile la trezoreria generală.
Aceste conturi fac obiectul controlului administrativ al trezorierului-plătitor general, dar numai judecătorul din camera teritorială de conturi este competent în atragerea responsabilităţilor pecuniare şi personale ale contabililor publici, după sesizare.

Sistemul japonez al angajării “pe viaţă”

În virtutea unor tradiţii de rezonanţă feudală, anumite companii nipone au preferat recurgerea la celebrul sistem de angajare pe viaţă a salariaţilor. Personalul, odată angajat, rămâne în cadrul aceleaşi întreprinderi până la vârsta de pensionare.
Schimbarea postului incumbă anumite dificultăţi, atrăgând consecinţe nefavorabile pentru salariat, ceea ce face ca acesta să ezite în luarea deciziei de a-şi schimba locul de muncă, chiar dacă nu-i oferă satisfacţiile aşteptate (S.Takamia, Univ. Sophia, Japonia).
Dacă se constată că salariatul este incapabil sau inutil, patronul nu-l concediază decît în cazurile cele mai grave. În mod cert, sistemul de angajare pe viaţă s-a dovedit a fi o piedică în realizarea flexibilităţii unei întreprinderi. La întreprinderile mari, aceasta se remediază prin transferarea lipsei de flexibilitate la întreprinderile mai mici sau la sucursale.
Pentru a răspunde fluctuaţiei cererii şi a putea asigura flexibilitatea necesară a operaţiilor, întreprinderile mari caută să folosească întreprinderile mai mici ca subcontractanţi. În perioadele favorabile, întreprinderile mari trec unele din comenzile lor celor mai mici, pentru a satisface cererea, iar în perioadele defavorabile, cînd scade cererea, întreprinderile mai mici sunt acelea care suportă consecinţele.
În condiţiile sistemului angajării pe viaţă, legătura dintre conducător şi salariat devine foarte importantă, punându-şi amprenta asupra tipului de conducere şi motivării de grup, care prezintă un specific aparte la japonezi. Organizarea firmei se bazează pe vechimea în muncă, ea aflându-se la baza autorităţii ierarhice.
Eficienţa fiecărui salariat este un lucru foarte însemnat, acordându-se o mare importanţă vechimii în serviciu şi loialităţii faţă de întreprindere. În cazul unei economii stabile, vechimea implică şi ideea capacităţii, dobândită prin experienţă.
În ceea ce priveşte sistemul de salarizare, salariile se calculează mai mult în funcţie de vechimea în muncă decât în funcţie de eficienţa în activitatea profesională sau de munca depusă.
Deci, în loc ca sistemul de salarizare să fie o compensare nemijlocită pentru postul şi eficienţa individuală, el reprezintă mai curînd o compensare a salariatului pentru eforturile depuse în activitatea sa pentru întreprindere timp îndelungat ani şi deci are caracterul unei asigurări a mijloacelor de existenţă. Se acordă o mare importanţă menţinerii stabilităţii şi armoniei generale în întreaga întreprindere şi se pun speranţe în efectele efortului de grup.
În condiţiile angajării pe viaţă, apare tendinţa menţinerii unei forţe de muncă relativ numeroase, dar, în situaţia abundenţei de forţă de muncă şi unor salarii reduse, aceasta nu este o problemă foarte serioasă. Remarcăm că în cadrul unui sistem de angajare pe viaţă, posturile angajaţilor sunt “aproape” asigurate, sistemul contribuind la întărirea loialităţii.
Rezultatele astfel obţinute compensează ineficienţa datorată menţinerii unei forţe de muncă excesive, iar eficienţa acestui sistem de conducere este generată de motivarea colectivă care, perioade îndelungate, a constituit o preocupare principală a managementului japonez. Întreprinderea este nevoită să găsească ocupaţii pentru marele număr de salariaţi care se menţin pe statele de plată până la pensionare. În felul acesta, conducerea este obligată să-şi extindă volumul afacerilor sau să găsească posture noi pentru salariaţii săi.
Deseori, întreprinderile afiliate sunt folosite pentru a asigura servicii personalului retras de la întreprinderile-mamă. În cazul adoptării sistemului angajării pe viaţă, dezvoltarea întreprinderilor este un factor indispensabil, de aceea, şi concurenţa devine aprigă.
Însă, în ultimii ani, din cauza progresului continuu al democraţiei şi individualismului, menţinerea tipului tradiţional al ideologiei paternaliste, de familie, a devenit mai dificilă. Creşterea salariilor îngreunează menţinerea unei forţe de muncă suplimentare, în timp ce criza de forţă de muncă duce la reducerea diferenţei între salariile oferite de întreprinderile mai mici şi întreprinderile mai mari.
Astăzi este extrem de dificil pentru întreprinderile mari să le folosească pe cele mici ca tampoane în perioadele de fluctuaţie a conjuncturii. Sistemul de conducere, bazat pe ierarhia vechimii în muncă, este puternic ameninţat din cauza schimbărilor intervenite în caracterul sarcinilor profesionale, dar şi din cauza frecvenţei şi profunzimii inovaţiilor de la nivelul companiei.
Apoi a devenit aproape inevitabil ca personalul să se transfere de la o întreprindere la alta, când doreşte acest lucru.
În consecinţă, tendinţa actuală în managementul nipon al resurselor umane este de a introduce sisteme noi, după cele mai moderne concepte, amprenta proverbială japoneză atenuându-se în mod vizibil.

Auditul statutar armonizat - răspundere juridică şi sancţiuni aplicabile

România, ca stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, are sarcina de a transpune în legislaţia proprie Directiva 2006/43/CE din 17 mai 2006 a Parlamentului European şi a Consiliului privind auditul statutar al conturilor anuale. Drept consecinţă, Executivul a emis OUG nr. 90/2008 - privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate, apărută în Monitorul Oficial nr. 481 din 30/06/2008 (aprobată prin Legea nr. 278/7 nov. 2008). În afară de reglementarea riguroasă a domeniului în cauză, noul act normativ stabileşte şi regulile creării unui sistem de supraveghere publică pentru auditorii statutari şi firmele de audit în baza principiilor europene, aducându-se modificări şi completări semnificative OUG nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar.

Auditul statutar reprezintă “auditul situatiilor financiare anuale sau al situatiilor financiare anuale consolidate, asa cum este prevăzut de legislaţia comunitară, transpusă în reglementarile naţionale”, iar auditorul statutar este “persoana fizică autorizată de către autoritatea competentă, respectiv Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), să efectueze audit statutar”. De regulă, auditorii statutari şi firmele de audit trebuie să efectueze auditurile statutare în conformitate cu Standardele Internaţionale de Audit (ISA). Însă, la efectuarea auditului, auditorii statutari şi firmele de audit pot aplica şi un standard naţional, adoptat de CAFR, atât timp cât Uniunea Europeana nu a aprobat un ISA care se referă la respectiva problemă, menţionând acest aspect în raportul de audit. Activitatea de audit este complexă, auditorii necesitând cunoştinţe pluridisciplinare: contabilitate generală, întocmirea situaţiilor financiare anuale, IFRS, analiză financiară, contabilitatea costurilor şi contabilitatea managerială, managementul riscului şi controlul intern, auditul şi aptitudinile profesionale, standardele profesionale referitoare la auditul statutar şi la auditorii statutari, ISA, etica profesională şi independenţa. Dealtminteri, testul de acces la stagiu de auditor statutar acoperă domenii reglementate de legea societăţilor comerciale şi guvernanţa corporativă, legea falimentului, legislaţia fiscală, codul civil şi codul comercial, legea asigurărilor sociale şi Codul muncii. Totodată sunt testate şi cunoştinţele de tehnologia informaţiei, economie financiară, generală şi de afaceri, matematică şi statistică, management financiar. Evident, susţinerea testului respectiv este condiţionată de existenţa diplomei universitare în domeniul economic (sau în alt domeniu, dar cu master în specialitate) şi de o vechime în activitatea financiar-contabilă de 4 ani. Auditorul statutar sau firma de audit este numit(ă) de adunarea generală a acţionarilor/ asociaţilor entităţii auditate. Auditorii statutari sau firmele de audit pot fi demişi (demise) numai în cazul în care există motive temeinice. Nici într-un caz, divergenţa de opinii cu privire la tratamentele contabile sau la procedurile de audit nu reprezintă un motiv temeinic pentru demitere. În materie de investigaţii şi sancţiuni, Consiliul pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar (CSPAAS) instituie sisteme eficiente pentru a detecta, corecta şi preveni efectuarea necorespunzătoare a auditului statutar. Sancţiunile aplicate (conform Cap. VII, OUG 90/2008) trebuie să fie eficiente, proporţionale şi descurajante cu privire la auditorii statutari şi la firmele de audit, în cazul în care auditurile statutare nu sunt efectuate potrivit cadrului normativ specific. În acelaşi timp, sancţiunile aplicate nu trebuie să aducă atingere regimului de raspundere civilă, iar măsurile luate sau sancţiunile impuse auditorilor statutari şi firmelor de audit necesită a fi prezentate în mod adecvat publicului. Firmele de audit răspund, potrivit OUG nr. 90/2008 - privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale (art. 32-37), dacă unul dintre asociaţi, administratori sau angajaţi, care nu are calitatea de auditor statutar, intervine în exercitarea independentă a profesiei de auditor statutar. Aceasta, doar dacă maniera de a interveni este de natură să prejudicieze independenţa auditorilor statutari care desfaşoară această activitate în numele firmei de audit. Atare faptă este sancţionabilă cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei. Apoi, constituie contravenţie sancţionabilă cu amendă de la de la 50.000 lei la 100.000 lei şi nulitatea raportului de audit întocmit “utilizarea calităţii de auditor statutar sau a celei de firmă de audit în alte condiţii decât cele prevăzute de OUG 90/2008”. Pentru “exercitarea activităţii de audit statutar fără viza anuală emisă de autoritatea competentă sau de către persoane neînregistrate în Registrul public” se poate administra o amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoanele anume împuternicite de CAFR sau CSPAAS, cadrul normativ întregindu-se cu dispozitiile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic general al contravenţiilor. De reţinut că, exercitarea activitaţii de audit statutar fără a deţine calitatea de auditor statutar constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii penale. Sancţiunile aplicate de CAFR auditorilor statutari şi firmelor de audit sunt: mustrare, avertisment scris, suspendarea dreptului de exercitare a activitatii de audit statutar (pe o perioadă cuprinsă între 3 luni şi un an) şi retragerea autorizării, însoţită de pierderea calităţii de auditor statutar. Subliniem că retragerea autorizării firmei de audit atrage dizolvarea de drept şi lichidarea acesteia. Apoi, în perioada suspendării, persoana în cauză nu are dreptul de a exercita sub nicio formă activitate de audit statutar, nu poate face uz de calitatea de auditor statutar şi nu poate participa la activitatea CAFR. Abaterile pentru care se aplică sancţiuni, precum şi procedura de constatare şi sancţionare se stabilesc prin Regulamentul CAFR, cu avizul CSPAAS, iar sancţiunile aplicate, rămase definitive dupa parcurgerea tuturor formelor legale de contestare, se publică in Monitorul Oficial. In cazul în care instanţele judecătoreşti pronunţă hotărâri definitive de condamnare a unui auditor statutar pentru fapte penale legate de exercitarea activităţii de audit statutar sau aplică sancţiunea penală complementară interdicţiei exercitării acestei activităţi, se efectuează radierea acestuia din Registrul public. Auditorii statutari sau firmele de audit răspund pentru orice daune provocate, cu voie sau ca urmare a neglijenţei, prin efectuarea misiunii lor. O firma de audit este răspunzatoare împreună cu auditorul statutar care a efectuat o misiune în numele acesteia pentru daunele provocate de auditorul statutar. De aceea, atât auditorul statutar (persoană fizică) cât şi firma de audit se impune să incheie o asigurare obligatorie de acoperire a riscurilor profesionale.

Profesorul şi economistul Neculai Clipa, opt ani de la despărţire

Comemorăm în preajma Crăciunului, de opt ani încoace (care, iată, au trecut pe nesimţite, cum se spune), plecarea dintre noi a Prof.univ.dr. Neculai Clipa de la FEAA Iaşi. Abia împlinise 50 de ani când s-a dus. Deşi făcuse multe până atunci, ar mai fi avut încă mult de spus (scris) şi de făcut.
De loc, din comuna Râşca, Suceava, a urmat cursurile faimosului Liceu “Nicu Gane”, din Fălticeni. În anul 1973, a absolvit, ca şef de promoţie, Facultatea de Economie din cadrul Universităţii ”Al. I. Cuza” din Iaşi.
Autoritate recunoscută în materie de Teorie economică, (luându-şi doctoratul cu o teză despre Capitalul uman, sub conducerea ştiinţifică a Profesorului Todosia) a contribuit din plin la formarea a 23 generaţii de economişti.
Conferinţele susţinute erau de-a dreptul captivante. Seminariile, şi mai şi. Spunem asta ca fost discipol al magistrului, care, atunci când am strălucit, am luat nota 10 (“Bravo, Americane!”, îi era vorba în atari împrejurări) sau, când o luam buiestru, mă taxa în consecinţă (”Băi Americane, da` azi nu prea le ai de nici o culoare!”).
Adresarea-i originală nu se înmuia nici în faţa colţilor manageriali. Decanul (Prof. V. Cocriş), când îi era lumea mai dragă, se pomenea, inclusiv între mai mulţi ochi, cu câte un “Vasilică, nu crezi că ar trebui revăzută cutare chestiune?!” Nu se ştie cât de bine îi venea şi Rectorului (Prof. D. Oprea), care, după adoptarea unei decizii anume, era luat cam de felul: ”Mituş, cu asta m-ai dat gata, omule! Înţelegi?” (Acu`, nici Mituş nu era chiar un sperios, de colo; ne-am convins de asta şi după cum s-a luat în clanţă cu Marele Închizitor – Blănculescu, care îl obliga să aducă ouă, pentru cantina studenţească, de la Giurgiu, scumpe şi gata stricate, ori ceapa, de la Jimbolia, şi după atacarea publică a unor ordine semnate de ministrul Tănăsescu care obliga Universitatea să ”colecteze şapte semnături pentru cumpărarea unui creion”).
Că Nicu, aşa cum îl alintau colegii, a iubit viaţa şi pe cei din jur, cu defecte şi calităţi, ştie toată lumea. Nu o dată, după câte vreun doctorat (partea a doua, pe la 3 - 4 dimineaţa), îl puteai auzi (pentru a-i distra pe cei de lângă el): ”Ah, iar am uitat s-o sun pe nevastă-mea să-i spun să mă scoată de la întreţinere pentru încă o zi!”
Deşi nu era omul care să alerge după măriri, Profesorul Clipa, în ultimii ani ai strălucitei sale cariere universitare, a îndeplinit şi funcţii de conducere specifice sistemului academic. A fost cancelar al uneia dintre cele mai mari facultăţi economice din ţară şi, apoi, prodecan cu activitatea didactică.
Opera sa ştiinţifică este dată de cele 15 cărţi, tratate şi cursuri elaborate şi de aproape două sute de articole şi comunicări publicate în volume ori în paginile unor prestigioase reviste de specialitate.
Rod al activităţii ştiinţifice şi didactice, depusă cu dăruire şi pasiune, Prof.univ.dr. Neculai Clipa fusese învestit (de tânăr, dacă avem în vedere precedentele şi canoanele în materie) cu nobila calitate de conducător de doctorat, specialitatea Economie politică.