GIURGEȘTII DE IAȘI

La numai 2 km de Ruginoasa, așezare moldoveană renumită prin Castelul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pe partea stângă a șoselei (DN28A), în direcția Iași, într-o vale domoală, înconjurată de pădure, se află Giurgești.

Satul Giurgești este o așezare pitorească, cu cca 200 gospodării.
Cine caută o oază de liniște și reculegere, departe de agitația orașului, o poate găsi în Giurgești, un sat moldovean într-o vale liniștită înconjurată de pădure, dar cu o istorie zbuciumată.
Îl străbat două pârâiașe: Bahluiețul rece și Chetrosul.
http://www.youtube.com/watch?v=IRbhrzseqQ0

Biserica ortodoxă Giurgești – o istorie zbuciumată
Numele satului se trage de la călugărul Giurgiu care, acum mai bine de 500 ani, atras de frumusețea primitoare și liniștea acestui loc izolat, a ridicat un schit. Primii localnici s-au așezat langa schit de frica tătarilor, găsind aici un loc ferit și sigur.
Istoria satului și a bisericii ortodoxe de astăzi se leagă astfel de istoria schitului călugărului Giurgiu. Pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, într-un document datat 1860, mănăstirea (schitul Giurgești) este împroprietărită cu 8 fălcii de pământ, ”spre hrana călugărilor și ajutorul celor care locuiesc pe lângă chiliile lor”, cum se arată într-un act de împroprietărire semnat de Domnitor.
Cu timpul, comunitatea credincioșilor laici de pe lângă mănăstire a crescut, dar al doilea Război mondial nu a iertat nici acest loc liniștit, punând capăt, în chip dureros, existenței schitului călugărului Giurgiu. În 1944 nemții au plasat un cuib de mitralieră în clopotnița mănăstirii și în lupta ce s-a dat cu un regiment sovietic, mănăstirea și satul au ars, aproape toți sătenii plecând în pribegie.
În 1947 se întorc unul câte unul și, înainte de a-și face alte case în locul celor distruse în război, ridică o mănăstire de lemn mai la vale de vechea biserică a schitului, de altarul mănăstirii amintind acum doar o troiță din lemn ce se păstrează până astăzi.

Mai sus de biserică, pe deal, într-un loc retras, un monument de marmură neagră cinstește eroii morți în acele lupte crunte.
(Foto: http://www.danyblog.com/2008/07/la-costesti-este-super.html)
În 1965 epitropul Ioan Pintilie întors din Siberia face demersuri până la sacrificiul de sine să ridice o biserică din piatră în Giurgești, aproape de altarul vechii mănăstiri. Cu ajutorul sătenilor care au cărat piatră zi și noapte din pârâul care străbate satul, în 1967 s-au ridicat primele ziduri. În 1973 biserica este sfințită și în 1976 se construiește o casă de prăznuire.
Arhitectura exterioară respectă stilul simplu moldovenesc iar pictura interioară este de o frumusețe aparete.

În zilele de sărbătoare, sunetul clopotelor adună credincioșii la slujbă și străbate valea, alinând somnul sihaștrilor și a celor morți în război (...).

Costeştii de Iaşi, în scrisorile unei ostracizate (1952-1954)

1. Comuna Costeşti, în vremea lui Stalin
Din Şoseaua Iaşi-Paşcani, dincolo de orăşelul Tg. Frumos, un drum pietruit, cu destule hârtoape, coboară într-o pantă abruptă în satul Costeşti, aşezat ca într-un afund de ceaun. Dacă acum, în timpul primăverilor şi toamnelor cu ploi prelungi, e greu să intri în şi să ieşi din această aşezare […], este lesne de imaginat cum stăteau lucrurile în urmă cu 50 de ani. În iernile cu zăpezi mari şi viscole, satul, deşi la vreo cinci kilometri de şoseaua asfaltată, devine aproape inaccesibil (Vasile Iancu, „Alice Voinescu: în exil la Costeşti”, în Romania literară, Nr. 44/2002).

De ce oare a fost ales acest sat ca domiciliu obligatoriu pentru Alice Voinescu? Răspunsul (dat de costeşteanul Ioan Timofte lui V. Iancu, ibid.) pare să acopere un adevăr: "Două lucruri, cred, au avut în vedere: satul, cum vedeţi, este greu accesibil o bună perioadă a anului, mai cu seamă, în anii cincizeci, vă închipuiţi cum erau drumurile, şi, totodată, destul de aproape de oraşele Paşcani şi Târgu Frumos, unde erau raioanele de partid şi secţii ale Securităţii, prin urmare, uşor de supravegheat, de controlat".

2. Ostracizata: Alice Voinescu, domiciliu forţat în Costeşti (noiembrie 1952-ianuarie 1954)
„În această văgăună i-a fost stabilit domiciliul forţat doamnei Alice Voinescu, după ce făcuse 19 luni de puşcărie politică” (Vasile Iancu, „Alice Voinescu: în exil la Costeşti”, în Romania literară, Nr. 44/2002). A fost prima femeie doctor in filozofie din România, elitista care a suportat ororile regimului totalitar (Cf. Gazeta de Sud, http://www.gds.ro/print/53257). S-a nascut la 10 februarie 1885 la Turnu-Severin. Şi-a luat doctoratul în filosofie la Sorbona, devenind doctor în filosofie. În anul 1922 este numită profesor de estetică şi istorie a teatrului la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti. În 1946, Alice Voinescu a publicat volumul „Eschil“, după care a început calvarul. Alice Voinescu şi alte profesoare de la Conservatorul de Artă Dramatică şi Muzică din Bucuresti au rămas fara catedră, fiind eliminate din corpul profesoral. In 1948, când a fost obligată să se pensioneze, spunea: „O ţară care îşi reneagă trecutul, nu are viitor“. Prin urmare, peste trei ani a fost arestată, făcând un an şi sapte luni de puşcărie comunistă. A fost condamnată de regimul comunist pentru că era "duşman al poporului" şi pentru că "a uneltit împotriva regimului democrat-popular". Apoi i s-a stabilit domiciliul obligatoriu în satul Costesti, lângă Târgu-Frumos (judeţul Iaşi), unde a rămas până în 1954. După '54, avea să suporte alte coşmaruri, ca în 1961, anul în care a scris „Dialoguri cu eroii tragici“, să moară. La Costeşti, a stat în gazdă la familia Dospinescu, “prin cuvântul preotului Grigorescu. N-am mai avut preot ca el în sat. Era credincios, cu frica lui Dumnezeu, om milos, socrul meu. Nu pentru că era clopotar. Aşa era de felul lui. El deschidea biserica, pe furiş, pentru doamna, să se roage, mai spre seară, să nu vadă lumea, mai cu seamă că i-au interzis să mai vină la biserică, ca să nu mai stea de vorbă cu oamenii. Ne temeam şi noi. Ne era frică de partid, de securişti. Iar fratele meu, Vasile Secară, îi aducea urzici” (După spusele Mariei Timofte, în V. Iancu, ibid.).

Potrivit Elenei Timofte (V. Iancu, ibid.), doamna Voinescu avea “cele mai bune relaţii cu preotul Grigorescu şi cu preoteasa, Elena, de domnişoară, Grădinaru, învăţătoare la noi în sat, foarte bună dăscăliţă. S-au dus. Când treceam prin faţa porţii lui Dospinescu, o vedeam pe doamna Voinescu că stă într-un şezlong, afară, şi-i dădeam bineţe. Îmi răspundea cu multă politeţe. Ştiam că o duce tare greu, aşa că la sărbători mai dădeam şi noi câte ceva. O duceam şi noi greu, era după război, după foametea din Moldova, casa ne fusese distrusă de bombardament. Unde vedeţi mormanul acela de pământ, acolo a fost casa veche şi beciul de piatră. Pe la noi a trecut linia frontului, ne-am şi evacuat. Vă spun un lucru, ca să se ştie, acum, îl pot spune: după nemţi, care au fost încartiruiţi în Costeşti, am găsit toate lucrurile la locul lor, dar după ruşi, praful şi pulberea. Şi duşumelele, şi gardurile le-au pus pe foc. Aşa că era mare sărăcie, iar doamna Voinescu a venit la noi în vremurile acelea. I-am zis feciorului meu să-mi aducă şi mie cartea de la bibliotecă, s-o citesc". Alt “consătean”, Ioan Timofte (profesor de istorie) îşi aminteşte (V. Iancu, ibid.): “Eram copil, dar ştiu că la un moment dat doamnei Voinescu i s-a interzis să mai frecventeze biserica, cu toate că era gard în gard cu gazda sa. …Gheorghiţă Timofte (clopotarul) îi deschidea biserica şi doamna se ruga, ca să spunem aşa, în clandestinitate. Unul dintre dascăli era ciripitorul Securităţii şi a turnat-o că iese seara din casă şi se duce la biserică. Parcă şi-ar fi trădat neamul. Ticăloşie. A fost chemat Gheorghiţă Timofte la Miliţie, a avut necazuri. Nu cred că informatorul era Jenică Iuga (dascălul din satul vecin, Giurgeşti – n.n.), mâna dreaptă a preotului Grigorescu, om serios, ci unul dintre ceilalţi trei dascăli Bandur, Stoica ori celălalt, pe care nu mai ştiu cum îl chema".

3. Crâmpeie din viaţa sătenilor din Costeşti, în scrisorile Doamnei Alice Voinescu (Selectiv din: Alice Voinescu, Scrisori din Costeşti, Ediţie îngrijită, Studiu introductiv şi Note de Constandina Brezu, Bucureşti, Editura Albatros, 2001. Scrisorile o aveau drept destinatar pe Dna Florica Rarincescu, o prietenă a autoarei - din Bucureşti).

3.1. Obiceiuri de Anul Nou (Alice Voinescu, Scrisori din Costeşti, Editura Albatros, Bucureşti, 2001, pp. 64-65)
Costești, 1 ianuarie 1953
„Dragii mei toți,
La mulți ani cu sănătate și bucurii multe! – Aici a sosit primăvara. Poate că acest început prielnic e un semn bun de renaștere a omenirei spre cumințenie și voie bună în pace și reciprocă simpatie! Aseară era văzduhul plin de toate glasurile bucuriei! Luna plină lumina mirată parcă de atâta voioșie în atâta sărăcie și griji! Am fost foarte mirată să aud toate ”urăturile” copiilor cu buhaiul - și mi-a venit să-i pup pe toți – când s-au repezit să-mi pupe mâinile pentru că le-am dat și eu pesmeți pe lângă colacii coanei Profira. Aș fi vrut să am un sac întreg pentru ei. Mi-au repetat urarea și mi-au arătat mecanismul buhaiului pe cât de primitiv, pe atât de ingenios! Apoi au sosit musafirii – doi veri – chiaburi ieșiți din închisoare și complet ruinați, cu unul sunt foarte prietenă! Am mâncat cu toții(sunt aici și fata și ginerele casei, foarte simpatici) am închinat pentru toată lumea pahare cu vin roșu și ne-au crescut nădejdile reciproc! Am mâncat o plăcintă extra, făcută de Doamna Mihail [fiica] și cârnați cu piure și salată de boeuf care ar fi fost perfectă dacă untdelemnul n-ar fi fost atât de indiscret! […] Pe la 1 noaptea au sosit ursarii, adică țigani din localitatea căldărari dintre care unul deghizat perfect în urs. A jucat la sunetul tamburinei și comandă plină de humor și de actualități a țiganului mai mare – fost până la Bug, în exil prin 1940 – Ursul cand și-a scos masca de animal avea un cap minunat ieșit parcă dintr-un tablou de Murillo! Ce neam curios, fin și sălbatec și misterios, tot deodata. Ne-au pupat mâna la cucoane și fetițe - și avea ceva elegant în toată făptura, sub exteriorul sordid, căci noroiul curgea de pe ei!! Au venit și două țigănci la fereastră cu urări – ce cântec melancolic și ce chipuri tragice! Românii noștri sunt cu totul altfel, energici, hazoși și europeni! Pe la 4 noaptea ne-au deșteptat colindătorii(rude tinere). Nu vă pot spune ce sentiment unic m-a străfulgerat când, din pat, pe fereastra luminată de lună, apoi de lampa aprinsă de Coana Profira(în ținută de noapte), am văzut capetele la fereastră (care dă pe prispă) și am auzit: Sculați, sculați boieri mari și am aflat că voi purta tichie de mătase cu nestemate [sic] mari în frunte și altele după datina nealterată de adausuri moderne au fost invitați în casă, toți mascați cu tifoane vopsite și jucând o mică comedie foarte actuală, aceasta. Eu râdeam cu poftă și eu înțelegeau glumele. Pahare de vin au circulat – urări – ghicirea celor mascați, recunoaștere după voce etc. Printre ei era și Mărioara, o nepoată foarte drăguță a casei, și era ca un flirt – avansat! Am adormit ușor – pentru a ne deștepta în strigăte pe uliță – se băteau niște colindători cu soțiile respective. Nu cunosc detaliile, dar aud cum se povestește alături. Azi dimineață când eram încă în ținută de pat, au sosit Domnul Dospinescu și ginerele și m-au ”semănat” cu orez. Care e semn că voi mânca mult orez anul acesta, sau că voi zbura spre China, sau că voi avea orezărie! Am văzut, în fine, și Cerbul – o ”capră” cu coarne aurite pe care o poartă pe cap un flăcău acoperit cu coroane și care jocă foarte amuzant la sunte de tamburină și de fluier.

(Foto: http://madalinamoewis.wordpress.com/2008/12/21/festivalul-folcloric-datini-si-obiceiuri-de-iarna-editia-2008-iasi/)
Are în jur un întreg stat major de ”mascați” cu chivăre mari, din care ies plete de păr de cal și multe panglici colorate. Pantaloni bleu, bluze roșii, cordoane tricolore – nu știu de ce la prima vedere mi-au sugerat ideea des sans-culottes de la 1789.
http://www.youtube.com/watch?v=Jhw1aZ8tMY8

(Foto: http://madalinamoewis.wordpress.com/2008/12/21/festivalul-folcloric-datini-si-obiceiuri-de-iarna-editia-2008-iasi/)
Printre ei și măști aproape africane (baba, moșu), iar impresionant e ”arnăutul” care îi precede și vine foarte cuviincios să întrebe dacă îi primești! Un flăcău frumușel în costum național, cu bețe încrucișate pe piept și cu un băț - une houlette – în mânecă. E singurul nemascat și curățel și bună cuviință personificată! V-am inițiat destul în datinile de Anul Nou. […]”

3.2. Primăvara, prispele caselor se lipesc cu lut – pământ amestecat cu balegă de cal. Cocoşul vecinilor, aslatat de hultan (Alice Voinescu, op. cit., pp. 83-85)
Costești, 27 martie 1953
„[…] A fi condamnată, până la capătul zilelor, să trăiești în condițiile cele mai primitive – printre oameni de mare preț, dar cu care trebuie să renunți la orișice elan al gândului – să nu mai auzi niciodată nici Beethoven nici Mozart nici Bach – să nu mai auzi glasul unui om cultivat – să le lăsăm toate astea, Flo a mea dragă. Mă uit împrejur și caut, nu să mă consolez, dar să mă înec în realitatea vie – foarte săracă, dar vie. E primăvara – e cald – scot flanelele una după alta – numai ciorapii de lână sunt tot câte 2 perechi pe picior. Toți ai casei muncesc. Coana Profira lipește prispa. Îi lipsea bălegar de cal (sunt numai 10 cai în Costești și sunt 600 de prispe de lipit pentru Paști). Am pornit cu Lidia și cu un lighean pe un câmp apropiat unde se răspândise bălegarul ca îngrășăminte. Împreună cu o vecină, Lidia a umplut ligheanul cu bulgări pe care îi scormoneam eu cu bățul. Acasă, m-a tentat grebla cu care grebla un lan de ovăz semănat în ogradă. Am dat de 10 ori, și am simțit că nu mai am răsuflare. Am stat de vorbă cu Bunicul – gospodarul – care își cioplea haraci noi pentru vie, m-am întors în casă, am cârpit – acum îți scriu așteptând dejunul. Micii mei furnizori de urzici mi-au declarat ieri că speră să își cumpere câte un metru de stofă de cămașe pe lună. Prin urmare ei au hotărât să mă transforme în pui de curcă – deși deja o curcă bătrână și tare plouată […] De departe, pe deal, se mișcau focurile tractoarelor. Am văzut, tot ieri, și primul plug ieșit să are – plug cu boi. Boi slabi morți, cu oameni în urma lor. Oameni cu frunți îngândurate. Veneam de la ”vecina Aglaia” o biată fată bătrână care e pe punctul să-și piardă vaca! Am găsit acolo și pe veterinarul (agent) care spunea că doar penicilina ar putea scăpa biata vită, care se prăpădește de desinterie. Dar cu ce cumperi și de unde cumperi Penicilina? Și plângea biata Aglaie ca după un copil și-mi spunea printre sughițuri de plâns, că a crescut-o de când s-a născut în ograda ei și nici nu vrea să se gândească să o taie – de altfel am văzut ”o vacă fantomă”. Vizita ce i-am făcut-o stiind că e supărată a uns-o pe suflet, săraca […] Aerul se împânzește cu fumul ce se ridică din mai multe ograde: s-a dat foc la gunoi. Atâta fum compensează lipsa lui din hogeacuri, astă iarnă. Au apărut viorele și toporași (violete) numai ghiocei nu am văzut. Sub seară mă duc pe câmp și le văd și eu ”naturale” (așa se spune pe aci). Am uitat, în această cronică a localității, să adaug că cucoșul furnizorilor mei de trufandale [recte, urzici] a fost asaltat de un ”hultan” care l-a omorât – apoi plana și-l căuta de sus, dar gospodina îl dăduse câinilor. –”Mai bine îl mâncam noi, sau îl vindeau la târg, că avea 4 kg – în loc să mâncăm numai ciorbă de urzici!” așa și-a încheiat Costică, ciobănașul, povestea dramei gospodărești - și a mai adăugat, serios: ”Și copiii, la noi, duc grija foamei!” Credeam că gologanii pe urzici se vor transforma în bomboane. Dar nu! Sunt hărăziți unei cămăși. Curgeau ieri apele la vale în pâraie repezi și zgomotoase – zăpada nu mai e decât prin văgăuni și la nord Băhluiețul curgea vijelios ieri – azi s-a mai astâmpărat – drumurile sunt uscate tun, dar cu relief de ghețari”.

3.3. De Paşti, stau pline ”coșarcele” cu ”coptură” (Alice Voinescu, op. cit., pp. 87-88)
Costești, 5 aprilie 1953
„E vreo 11 dimineața, toți s-au culcat după un petit dejeunet copios cu Pască, cozonac, ouă, cafea cu lapte. O liniște pe care nu o întrerup decât cocoșii care cântă a ploaie – căci e foarte înnourat și azi noapte a și plouat. Se aude toaca, ca un fel de violoncel intim f.f.f. din adâncuri. Lângă sobă m-am recules – m-am rugat – m-am gandit la toți dragii mei. După dejun – pe la 1 ½ trec la biserică la a 2-a înviere. Bunicul a fost azi noapte, la Biserică, era îndepărtată unde s-a slujit și ne-a adus anafură. Eu am dormit dusă în urma luminalului din cașete, așa încât nu am auzit nici clopotele, nici nu am văzut râul de lumină ce trebuie să se fi coborât devale. Dar l-am văzut vineri seara – era impresionant. Nici vineri seara nu m-am putut duce la Prohod, pentru că drumul e lung, e urcuș, treci peste râu pe o punte balansoire. Am avut intenția să mă agăț de brațul prietenului Timofte dar inima se comportă prost și mă surprinsese o teribilă slăbiciune – precum că a fost regimul cam sărac al ultimelor săptămâni. Acum însă stau pline ”coșarcele” cu ”coptură” de-ăl de cu 8-10 ouă la [kil] separat, în vederea micilor mei vizitatori care se înființează zilnic cu buchețele de violete, iar alții cu urzici. […] A trecut în fugă prietenul meu domnul Gheghină (un biet chiabur ruinat) și mi-a spus: Christos a înviat, punându-mi un pachet cu hârtie albă în brațe, un cozonac și 2 ouă violete. Ale noastre au ieșit cărămizii și urâte, nu s-au găsit culori […]”.

3.4. Cântarea pascală a ţiganilor lăutari (Alice Voinescu, op. cit., pp. 89-90)
Costești, 6 aprilie 1953
„[…] Stăteam de vorbă cu Ilenuța – o femeie tânără foarte drăguță – care mi-a adus cozonac și ouă roșii și discutam fasonul rochiței care o pasiona. Deodată voci străine – ”Am venit pentru Doamna!” un lăutar în vârstă, unul tânăr și o guristă cu armonică, foarte nostimă și frugantă [șic] – o familie de Romi muzicanți. Și dă-i! Un vals, apoi: ”În satul în care m-am născut” (pe când eu în bucătărie mă schimbam din baba Dochia în Cucoană) – apoi după un consiliu sotto voce: ”Îți mai aduci aminte, Doamnă? Era târziu și era toamnă!” de Cincinat. Eu îmi bogasem trei degete în gură ca să nu urlu – pentru că afurisita de fată cânta prost, dar cu o voce de contralt frumoasă - și cu ochii la fotografiile lui Stello și a părinților, în fața cărora înflori violetele […]”

3.5. Doctorul apare vinerea (Alice Voinescu, op. cit., p. 91)
Costești, 16 aprilie 1953
„[…] Ca la comandă a sosit azi doctorul din Târgu Frumos. Unul din doctorii spitalului – în inspecție. El vine de obicei vinerea(nu în orice săptămână) și eram hotărâtă să mă duc mâine la dispensar. Pe neasteptate a oprit brișca la poarta noastră, din întâmplare. Am alergat să vorbesc cu el. Nu m-a văzut din decembrie și m-a găsit foarte bine la față. Mi-a făgăduit că va aduce aparatul de tensiune și-mi va lua-o. Îi am vorbit de un cerificat prin care aș putea să mă deplasez – mi-a spus că certificatul mi-l dă, dar să nu-mi fac iluzii ca mi-ar înlesni o deplasare la Iași. […]

3.6. Pionieri şi şerpi (Alice Voinescu, op. cit., p. 100)
Costești, 22 mai 1953
„[…] Îmi pare foarte bine că imaginea Costeștilor a rămas vie și plăcută în mintea voastră. Acum e foarte veche, frunzișul a crescut, aspectul tot mai primăvăratic. Flori în camera mea mai multe decât e permis! S-a mărit numărul micilor studenți cu încă un băiețaș și trei fetițe – toți pioneri foarte drăguți și care vor să mă răsfețe cât pot și ei, mititeii. Ar smulge toate florile câmpului și cele din ogrăzi. Vin aproape zilnic și sunt plini de râvnă de învățătură. Plimbarea mea preferată în jurul bisericii, va trebui s-o părăsesc. Au crescut ierburile foarte înalte și am fost prevenită că ies șerpi de sub pietre. Am oroare de bestiile târâtoare – de la omizi la pythoni! Mă voi plimba pe drumuri ca toată lumea. (Cucu cântă acum din apropiere.) […]”

3.7. Dalac în toamnă târzie (Alice Voinescu, op. cit., pp. 119-120)
Costești, 1 noiembrie 1953
„[…] Am ajuns să mă întreb la tot ceasul, Flo dragă, acum aflu, brusc, că vițelul are Antrax! Sunt de o inconștiență oarbă acești oameni! Toate vitele au fost lăsate să lingă sângele vițelului, când îi au ”lăsat sânge” – îi au dat apă din căldările din care bem și noi – nu-și spală nici măcar mâinile! Mă gândesc cu oroare dacă se va ivi iar și nu mai e penicilină în casă! Dacă nu sunt prea pretențioasă, rog mult pe Marius să-mi trimită o doză ca să am la nevoie căci la târg nu se găsește decât foarte rar. De unde eram liniștită perfect acum a intrat groaza în mine. Să mori de dalac la Costești, ar fi prea tragic! Dar să sperăm că are Dumnezeu grijă de noi. Aflu acum că e al patrulea caz în sat! Iată de ce avantajele mult căutate ale satului sunt compensate de primejdiile cele mai grozave […] Draga mea, mă războiesc cu bunicii să dezinfecteze șura unde a murit vițelul. Din lipsă de căruță nu-l pot transporta – e o calamitate, căci serviciul sanitar veterinar se declară neputincioși! E al patrulea caz în două săptămâni”.

Eugen Ovidiu Chirovici, despre o epocă tulbure din istoria Europei

“A doua moarte” este al doilea volum semnat Eugen Ovidiu Chirovici, apărut la Editura RAO (192 pag.). O epocă tulbure din istoria Europei, plecând de la Manuscrisul din Dummstein: intrigi, mister, pasiune, complot, procese, tortură, intimidări, mărturisiri, vânătoare de vrăjitoare, ritualuri de iniţiere ale inchizitorului, decizii cruciale …

“Am ajuns şi totul părea-n ordine, porcii dormeau în cocină şi găinile-n coteţ, dar ceva nu era-n regulă – nici un câine nu se gudura pe lângă mine şi-am văzut leşul unuia dintre ei în întuneric, lângă intrare, străpuns de suliţă. Am intrat, şi-o clipă am sperat că totul e bine: domniţa mea şedea cu pruncul în braţe, pe laviţa de lângă cuptor, şi-l legăna aşa cum făcea de obicei. Nici n-am văzut că-n casă totul era răvăşit. Am alergat să-i îmbrăţişez, să-i strâng la piept, dar privirea ei m-a îngheţat pe loc – nu mai era nimic acolo, doar un râu nesfârşit de teamă, durere şi ruşine. Maria mea nu mai era acolo, iar pruncul şedea într-un fel straniu, cu capul mult pe spate, ca un vârcolac, şi era alb-alb la faţă, iar inima mi s-a oprit în piept. Iar apoi ea a vorbit, cu o voce parcă din altă lume: – Pentru mine ai fost rigă şi-mpărat, iubitul meu. Nici cu gândul, nici cu fapta nu ţi-am greşit cu nimic. Ruşinea pe care am păţit-o de la soldaţi nu o va şterge nimic şi zilnic voi vedea în ochii tăi lucrul acesta. Mi-am văzut pruncul murind şi inima unei femei e prea mică pentru ca această faptă să-ncapă-n ea. O ascultam amuţit. – Ştii ce-ai de făcut, Hans. Să-ţi iei viaţa singur e un păcat. Nici nu ştiu când am sugrumat-o. A murit fără un suspin, în îm brăţişarea mea. I-am pus pe amândoi pe laviţă, frumos, cu mâinile pe piept. Copilul mirosea încă a lapte, aşa cum miros copiii. Am dat foc la tot şi-am plecat. Mai întâi la moşie, apoi în lume… De-atunci tot dau foc şi omor, şi uriaşul cel roşu şi păros îmi călăuzeşte braţul. Nu m-a înfrânt nimeni, nici măcar nu m-a rănit. Iar când o umbră de milă-şi face loc în mine, îmi aduc aminte de laviţa pe care şedeau soţia mea chinuită şi moartă şi îngeraşul meu... “

Noi formule privind organizarea şi competenţele Gărzii financiare

Cel mai recent act normativ privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare (HG nr. 1324/2009, M.Of. nr. 800 din 24 noiembrie 2009) redefineşte relaţiile de coordonare şi subordonare ierarhică, raportat la competenţele preşedintelui ANAF, atribuţiile şi competenţele conducerii Comisariatului General, în concordanţă cu obligaţiile şi competenţele acordate prin contractele de management directorilor coordonatori şi directorilor coordonatori adjuncţi ai secţiilor Gărzii Financiare. Ceea ce remarcăm noi este faptul că se aduc importante completări cadrului normativ existent, din motive de eficientizare a instituţiei în discuţie. Apoi, dat fiind că integrarea României în UE a determinat creşterea semnificativă a tranzacţiilor comerciale cu partenerii din statele membre şi diversificarea formelor de fraudare a veniturilor bugetului, se aduc şi unele clarificări modului de cooperare cu instituţiile având atribuţii similare din aceste state, prin direcţia de specialitate din cadrul ANAF.

O perioadă îndelungată (18 ani), Garda Financiară a fost recunoscută ca fiind acea instituţie publică de control financiar, cu personalitate juridică, în subordinea MFP (ANAF), finanţată de la bugetul de stat, care din punct de vedere organizatoric include Comisariatul General, ca structură centrală de conducere şi coordonare, Secţiile judeţene şi Secţia Municipiului Bucureşti. Dacă iniţial secţiile în cauză au fost conduse de comisari şefi secţie, ajutaţi de comisari şefi secţie adjuncţi (funcţii publice specifice), în prezent (conf. OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice) acestea sunt conduse de directori coordonatori, ajutaţi de directori coordonatori adjuncţi, încadraţi cu contract de management. Din perspectiva competenţelor de control, a fost extrem de criticabil faptul că deşi, cu ocazia controalelor efectuate, comisarii Gărzii Financiare descopereau acte şi fapte de fraudă şi evaziune fiscală, aceştia nu erau în drept să stabilească impozitele/ taxele/ contribuţiile cuvenite bugetului general consolidat, sustrase de la plată. De asemenea, dat fiind modul de reglementare al sarcinilor şi obiectivelor stabilite prin lege, nu constituiau un sprijin real pentru organele fiscale în creşterea gradului de conformare al contribuabililor privind achitarea obligaţiilor bugetare. Aceluiaşi personal i-a lipsit şi abilitarea legală pentru luarea măsurilor asigurătorii când exista pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea, fapt ce a îngreunat recuperarea obligaţiilor fiscale stabilite. La toate aceste neajunsuri ale cadrului instituţional se adăuga şi faptul că nu a existat o procedură unitară pentru evaluarea prejudiciului fiscal, atunci când se constatau elemente/ împrejurări privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală. Abia anul trecut, din raţiuni de îmbunătăţire a procedurilor fiscale şi diminuarea evaziunii fiscale, Gărzii Financiare i s-au atribuit noi competenţe (prin OUG nr. 46/2009). De acum comisarii GF pot încheia acte de control pentru stabilirea stării de fapt fiscale, precum şi pentru constatarea împrejurărilor privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, sesizând, după caz, organele de urmărire penală. Tot aceştia sunt abilitaţi să constate acte şi fapte care au avut ca efect evaziunea şi frauda fiscală, stabilesc implicaţiile fiscale ale acestora şi dispun, în condiţiile Codului de procedură fiscală, luarea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea. La solicitarea procurorului pot să efectueze constatări cu privire la faptele care constituie încălcări ale dispoziţiilor legale a căror respectare o controlează, întocmind procese-verbale prin care pot evalua prejudiciul cauzat aferent operaţiunilor verificate. Toate actele procedurale pot constitui mijloace de probă. Drept sarcină permanentă o întâlnim pe aceea potrivit căreia comisarii GF efectuează, în exercitarea controlului operativ şi inopinat, monitorizări şi verificări necesare prevenirii, descoperirii şi combaterii faptelor de fraudă şi evaziune fiscală. Cel mai recent act normativ privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare (HG nr. 1324/2009) redefineşte relaţiile de coordonare şi subordonare ierarhică, raportat la competenţele preşedintelui ANAF, atribuţiile şi competenţele conducerii Comisariatului General, în concordanţă cu obligaţiile şi competenţele acordate prin contractele de management directorilor coordonatori şi directorilor coordonatori adjuncţi ai secţiilor Gărzii Financiare. Ceea ce remarcăm noi este faptul că se aduc importante completări cadrului normativ existent, din motive de eficientizare a instituţiei în discuţie. Astfel, la constatarea împrejurărilor privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, comisarii au dreptul de a stabili impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume cuvenite bugetului general consolidat, sustrase de la plată, urmând să sesizeze organele de urmărire penală. A fost înlăturat şi obstacolul juridic ce îngrădea angrenarea personalului GF în acţiuni de sprijinire a organelor fiscale în creşterea gradului de conformare al contribuabililor privind achitarea obligaţiilor bugetare. În domeniul activităţii de control se stabileşte forma şi conţinutul formularului de proces-verbal care se încheie de comisari când constată împrejurări privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, precum şi procedura de aplicare a acestui document. Tot acum, prin luarea măsurilor asigurătorii se poate acţiona operativ pentru prevenirea situaţiilor în care contribuabilii îşi înstrăinează bunurile din patrimoniu, cu consecinţa îngreunării recuperării prejudiciului fiscal. Apoi, dat fiind că integrarea României în UE a determinat creşterea semnificativă a tranzacţiilor comerciale cu partenerii din statele membre şi diversificarea formelor de fraudare a veniturilor bugetului, se aduc şi unele clarificări modului de cooperare cu instituţiile având atribuţii similare din aceste state, prin direcţia de specialitate din cadrul ANAF.

Noua Economie: Branduire şi singularizare

Noua economie, Ed. RAO, 2008, de Eugen Ovidiu Chirovici. Autorul s-a născut la 11 mai 1964, Făgăraş, este Doctor în Ştiinţe economice, jurnalist şi scriitor. Detine trei titluri de Doctor Honoris Causa. A primit mai multe premii pentru jurnalism si literatura iar in anul 2002 a fost decorat de Presedintele Republicii cu Ordinul Steaua României.


…Când începi o afacere, gândeşte-te precis unde te poziţionezi pe piaţă şi încearcă să mergi pe un segment cât mai specializat*. Nu deschide un restaurant pur şi simplu, deschide un restaurant pentru consumatorii de muzică rock, de exemplu, şi branduieşte-l ca atare, fă tot posibilul să-l singularizezi pe piaţă. Şi trebuie să studiezi bine conjuncturile – apropo de cunoaştere – pentru că nici o evoluţie internă şi/sau externă să nu te prindă nepregătit. Noua Economie presupune oportunităţi tot mai mari, dar şi riscuri şi eforturi pe măsură. De altfel, au prosperat economiile care au ştiut să fie aşa încă din urmă cu mai multe decenii. SUA (…) au avut prima economie din lume în care, încă din anii 1950, numărul „gulerelor albe“ – funcţionari cu studii medii şi superioare – l-a depăşit pe cel al „gulerelor albastre“ – muncitori cu calificare medie sau inferioară. Statul şi companiile au investit enorm în studii şi calificări multiple şi au educat antreprenoriatul şi forţa de muncă în spiritul unei flexibilităţi maxime. Din păcate, europenii au înţeles mai târziu această lecţie şi, prin urmare, rata şomajului în ţările Uniunii Europene este de aproape trei ori mai mare decât în SUA, deci şi presiunea asupra deficitelor sociale este mai mare. Când şocurile energetice au făcut nerentabile anumite fabrici şi activităţi întregi, s-a realizat mai repede decât în Europa că ele sunt o cauză pierdută şi au fost abandonate, chiar dacă s-a plătit un preţ social şi economic greu pentru moment. Considerentele sociale împreună cu nostalgiile bunăstării tuturor i-au determinat pe europeni să piardă ritmul şi nu l-au mai câştigat nici astăzi.

Dinamizarea atragerii resurselor prin FEADR şi FEP

Dezideratul accelerării absorbţiei sumelor alocate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi Fondul European pentru Pescuit (FEP) a determinat decizia completării şi modificării legislaţiei actuale care să asigure eficient reorganizarea Autorităţii de Management pentru Programului Operaţional de Pescuit (POP).

Concret, în urma adoptării OUG nr. 15/ 26.08.2009, respectiva autoritate se transferă din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) la MAPDR, ca „Direcţia generală Autoritatea de Management – POP”. Între altele, se abrogă şi prevederile care nu corespund legislaţiei naţionale şi comunitare în materia dobînzilor şi penalităţilor de întîrziere existente pentru creanţe bugetare. O serie întreagă de factori au generat un proces îndelungat şi laborios de emitere a procedurilor de lucru, fiind necesară urgentarea acestora ca urmare a recomandărilor primite din partea autorităţilor de audit – naţionale şi ale CE. Între factorii în cauză îi amintim pe următorii: Complexitatea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR) şi a POP, existenţa documentelor programatice care reglementează modalitatea de funcţionare a FEADR şi (FEP), elementele de diversitate existente între cele două programe de care trebuie ţinut cont şi cerinţele de acreditare impuse de PNDR, constînd în asigurarea separării fluxurilor pe cele două fonduri în mod distinct etc. Pentru procesul de implementare a POP 2007-2013 s-a încheiat Acordul cadru de colaborare între ANPA, în calitate de Autoritate de Management pentru POP, şi APDRP, în calitate de Autoritate de Plată pentru POP. Declarativ, doar obţinerea unui randament crescut de absorbţie a fondurilor comunitare impune transferul funcţiilor de gestionare a FEP din sfera de responsabilitate a APDRP în sfera MAPDR. Actul normativ sus menţionat stipulează modificarea art. 1 alin. (2), art. 3 alineatele (1) şi (2) litera b), art. 5 alineatele (1) şi (3), precum şi abrogarea art. 6 privind exercitarea funcţiilor de implementare şi de plată pentru gestionarea FEP din OUG nr. 13/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea APDRP, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD. Prin intermediul acestei redistribuiri a exercitării funcţiilor pentru implementarea FEP, se urmăreşte eficientizarea în cadrul derulării FEP şi creşterea gradului de absorbţie în cadrul ambelor fonduri, prin fluidizarea activităţilor, simplificarea procedurilor, scurtarea termenelor de procesare a cererilor de finanţare şi de plată. Ca urmare a publicării în data de 31.07.2009 a Regulamentului (CE) nr. 691/2009 al Comisiei din 30 iulie 2009 privind acordarea de avansuri, începînd cu data de 16 octombrie 2009 este necesară modificarea unor prevederi regăsite la art. 10 din OUG nr. 74/2009. Precizăm aici că avansurile se refereau la: ♦ prima pentru produsele lactate şi plăţile suplimentare, ♦ plăţile pe suprafaţă pentru culturile arabile şi plăţile directe, ♦ schema de plată unică, ♦ plata specifică pentru culturile de orez, ♦ prima pentru plantele proteaginoase, ♦ primele pentru sectoarele ovinelor şi caprinelor, ♦ plăţile pentru carnea de vită şi mînzat, ♦ schema de plată unică pe suprafaţă. Explicaţia privind modificarea constă în aceea că nu se mai justifică constituirea scrisorii de garanţie bancară sau a depozitului în numerar în vederea garantării avansului acordat. Aceste avansuri se acordă numai după finalizarea verificării condiţiilor de eligibilitate şi emiterea deciziilor de plată. Menţionăm că plata în avans către beneficiarii privaţi ai schemei de plata unică pe suprafaţă se va acorda în condiţiile în care s-a finalizat verificarea condiţiilor de eligibilitate, în temeiul articolului 20 coroborat cu art. 29 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori. Toate acestea fac ca de acum înainte fermierii să beneficieze de plăţile cuvenite înainte de termenul de efectuare a plăţii, prevăzut de art. 29 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului, care începe la data de 1 decembrie a anului în care acesta a depus cererea de plată unică pe suprafaţă. La o primă citire, putem prezuma că actul normativ la care ne-am referit (OUG nr. 15/ 26.08.2009) este menit să faciliteze derularea acţiunilor din cadrul FEADR, FEP, precum şi SAPARD, să prevină neatingerea obiectivelor specifice în timp util şi retragerea autorizărilor comunitare date instituţiilor de specialitate.

Tendinţe de creştere a presiunii fiscale în spaţiul comunitar

Comparativ cu anul precedent, în 2007, raportul global de impozitare a crescut cu 0,5%, în medie aritmetică. Aceasta este cea de-a treia creştere consecutivă. În multe ţări ale UE, creşterea din ultimii doi ani a fost destul de puternică pentru a împinge raportul impozitelor peste maximul înregistrat în anul 1999, cu toate că reducerile operate mai devreme în nivelul de impozitare, în unele economii mari, compensa acest trend în media ponderată a PIB. Astfel media ponderată rămâne sub nivelurile din 1999.
(Cf. Taxation trends in the European Union, EUROSTAT, ISBN 978-92-79-11171-6, Luxembourg: Office for Official Publications of the European Communities, Theme: Economy and finance, Collection: Statistical books, © European Communities, 2009)


Anul 2007, ca şi 2006, a fost caracterizat de un nivel satisfăcător de creştere (în ambii ani, PIB-ul a crescut cu circa 3%), susţinînd creşterea veniturilor fiscale.
Ca şi în anul precedent, în 2007 creşterea în proporţia de impozitare nu a fost limitată la un număr scăzut de ţări, ci la majoritatea acestora: numai în nouă state membre din cele 27 raportul de impozitare s-a aflat în declin.
Cele mai puternice scăderi au avut loc în Danemarca şi Irlanda, iar cele mai mari creşteri a ratelor de impozitare au fost înregistrate în Cipru şi Ungaria. Zona euro a urmat o tendinţă similară cu întreaga Uniune Europeană.
În general, în ciuda unei tendinţe de scădere a ratelor de impozitare, în special la impozitul pe venitul corporativ, majorările succesive în raportul contribuţiilor fiscale în PIB, înregistrat în anii de după 2004, sugerează că, în ciuda retoricii, în majoritatea cazurilor, există un apetit limitat pentru o reducere radicală în sarcinile de impozitare.
Într-adevăr, cele mai agresive reduceri de impozitare au avut loc în Europa Centrală şi de Est, în noile state membre, imediat dupa 1990, când nevoia de restructurare a acestor economii a fost deosebit de strictă. In vechile state membre, povara fiscală nu a fost redusă în mod semnificativ. În ceea ce priveşte creşterea ratei de impozitare, după 2007, în toamna anului 2008 Comisia Europeană previziona că veniturile generale guvernamentale în UE-27, ca procent din PIB, vor scădea pînă în 2010, ca rezultat al recesiunii globale.
Se aprecia că ratele ar urma să scadă semnificativ, cu aproximativ 0,55% din PIB.

Economia instituţională

... Pe marea tablă de şah a vieţii, fiecare piesă are un principiu de mişcare propriu, diferit total de acela pe care legiuitorul caută să i-l imprime. Dacă aceste două principii coincid şi acţionează în acelaşi sens, jocul societăţii umane se derulează fără dificultăţi şi în armonie, existând şanse mari ca oamenii să fie fericiţi şi să reuşească în acţiunile lor. Dacă acestea sînt opuse sau diferite, jocul se derulează în mod lamentabil iar societatea este tot timpul dezordonată pînă la cel mai înalt punct. (Adam Smith)

Profesorului Ion Pohoaţă, de la FEAA Iaşi, i-a apărut recent o lucrare de mare anvergură care nu poate să rămînă neremarcată de economiştii teoreticieni şi practicieni, în egală măsură. Intitulată Repere în economia instituţională (Editura Economică, Bucureşti, 336 pag.), pînă a vedea lumina tiparului, i-a luat autorului, cum a mărturisit el însuşi, macar vreo trei ani de muncă asiduă. În plus, acesta nu a „beneficiat” de „o lecţie predată la clasă” despre instituţionalism, aşa cum declară din start, ci învăţînd singur, „cu toate consecinţele ce decurg dintr-o didactică fără dascăli”. Numai că, predînd Epistemologie şi Doctrine economice, de 25 de ani, şi ca semnatar al mai multor cărţi în materie şi a sute de articole, apărute în cele mai prestigioase publicaţii – unele cotate ISI Tompson, succesul pare garantat. După autor, „instituţionaliştii” sunt cei care „coboară ştiinţa economică cu picioarele pe pămînt şi o fac mai umană, exact în locul care-i justifică fundamental existenţa, acela din care ea trebuie să explice cum se ajunge mai repede şi mai puţin costisitor la creştere, la dezvoltare”. Cartea de faţă abordează problematica anunţată în titlu după schema următoare: Marea familie instituţionalistă. Persoane şi idei/ Paradigma economiei instituţionale/ Instituţii/ Miezul tare al economiei neoinstituţionale/ Secvenţe ale teoriei dinamicii economice. Înţelegerea întregului demers este facilitată de „Schiţa rezumativă a dezvoltării în versiune instituţionalistă”, foarte reuşită, dealtminteri, în care regăsim tratarea tuturor factorilor şi a relaţiilor prin care se leagă între ei, în procesul care are ca obiectiv final dinamica economică. Operele ştiinţifice ale economiştilor instituţionalişti (R.H. Coase, A. Alchian, H. Demsety, D.C. North, O.E. Williamson, R. Nelson, S.G. Winter, M.C. Jensen, M. Aoki, E. Brousseau, G. Hodgson, C. Menard, S. Pejovich) – mulţi dintre ei, deţinători ai Premiului Nobel pentru Economie - sunt atent analizate/ fişate în prima parte a cărţii. Să mai adăugăm că, spre final, atunci cînd abordează evoluţionismul şi instituţionalismul, Profesorul Ion Pohoaţă consacră cîteva pagini contribuţiilor lui Nicolae Georgescu-Roegen. Opiniile acestuia îl plasează net spre varianta lamarckiană a evoluţiei (şi nu darwiniană) cu privire la dezvoltare. Astfel, susţine că este esenţial să discernem între adevăratele şi falsele nevoi, să nu risipim resurse rare, să învăţăm a trăi în armonie cu natura..., ceea ce, în final, va antrena accentuarea dimensiunii calitative a vieţii.

Fiscalitatea, de la Smith la ... Pogea

Personajul marinpredian Jupuitu’, agentul fiscal comunal care-l teroriza cu regularitate pe Ilie Moromete pentru a-şi plăti fonciirea revine puternic în actualitate. Ne amintim că, pentru a scăpa cu lucrurile din casă nesechestrate (era vizată pentru executare silită până şi copaia în care cea de-a doua nevastă a lui Moromete îl îmbăia pe Niculae), Moromete a fost nevoit să vândă salcâmul cel mare şi chiar o bucată din pământul la care ţinea atât de mult.

Astăzi constatăm din ce în ce mai mult că avem de-a face cu Jupuitu’ la tot pasul.
Condiţia elementară a perceperii de impozite într-un stat modern trebuie să o constituie capacitatea contributivă a persoanei.
Primordialitatea acesteia este reflectată de maximele fundamentale ale impunerii, formulate de scoţianul Adam Smith cu mai bine de două secole în urmă:
- Maxima de justiţie: „Cetăţenii fiecărui stat trebuie să contribuie la cheltuielile guvernamentale, atât cât le permit facultăţile proprii, adică în proporţia veniturilor pe care le realizează sub protecţia statului”;
- Maxima de certitudine: „Impozitul fiecărui cetăţean trebuie să fie prestabilit şi nu arbitrar. În epoca modernă, cuantumul plăţii trebuie să fie cert pentru contribuabil, ca şi pentru orice altă persoană”;
- Maxima economiei: „Toate contribuţiile trebuie să fie stabilite de o manieră care să scoată din buzunarul cetăţeanului cât mai puţin posibil faţă de ceea ce urmează să intre în trezoreria statului”.
Dar cât din conţinutul acestor principii fundamentale se regăseşte în impunerea autohtonă de astăzi? Se pare că în alarmant de mică măsură avem de-a face cu certitudinea, comoditatea, economia şi chiar cu justiţia, când este vorba de specificul actual al fiscalităţii carpato-danubiano-pontice. Iar dacă se au în vedere unele măsuri de politică fiscală, încălcarea sus-enunţatelor principii pare a fi căutată cu ... lumânarea.
Acesteia i se asociază stufoşenia fiscală dată de cele câteva sute de impozite şi taxe (cu reguli de calcul mereu în schimbare) şi enormele dificultăţi create societăţilor comerciale prin perceperea impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată în funcţie de data facturării, făcându-se abstracţie de încasarea efectivă.
Nu trebuie uitat că statul şi-a luat, pentru orice eventualitate, măsuri ca cetăţeanul să nu poată recurge la diminuarea masei impozabile fără să rămână nepedepsit.
Astfel, Legea privind combaterea evaziunii fiscale constituie un mijloc coercitiv notabil în această privinţă, însă apariţia unui instrument, real şi eficient, la îndemâna contribuabilului, de a se apăra de abuzurile statului-perceptor, întârzie să apară.

Enciclopedia fiscală a Profesorului Gh. Voinea

Impozitarea este esenţială pentru suveranitatea naţională deoarece, fără venituri, guvernele nu-şi pot implementa politici eficiente şi reguli de taxare. Apoi, trebuie să relevăm că impozitul nu trebuie privit doar ca sursă de venit la un buget public, ci şi ca instrument important de reglare economică. În consecinţă, acesta poate fi folosit pentru a influenţa consumul, pentru a încuraja economisirea ori pentru orientarea modului de organizare şi gestiune a companiilor.


În spaţiul comunitar, aplicarea şi reglementarea impozitelor este importantă pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, cunoscând că acţiunile unei ţări pot avea impact atât asupra pieţei interne cât şi asupra pieţelor ţărilor vecine. De aceea, pe piaţa unică a Uniunii Europene, statele membre trebuie să colaboreze şi să nu desfăşoare politici (foarte) diferite de impozitare. Pe măsura ce integrarea europeană progresează, „încurajată” şi de introducerea monedei unice, trebuie acordată atenţie interacţiunilor complexe dintre cele 27 sisteme de impozitare şi supravegheate ca atare.
Statele membre urmează să adopte unele decizii comune pentru a-şi adapta sistemele de impozitare la nevoile sociale în continuă schimbare, creşterea mediei de vârstă a populaţiei fiind o provocare de mare impact.
Dorim să evidenţiem că mecanismele fiscale şi principalele lor aspecte la care ne referim aici vor putea fi înţelese (şi, eventual, aplicate) mai lesne prin utilizarea unui valoros instrument de dată recentă. Este vorba despre cartea “Concepte şi expresii importante pentru aplicarea legislaţiei fiscale din România”, apărută la Editura Polirom, sub semnătura Prof.univ.dr. Gh. Voinea, de la Univ. “Al.I.Cuza” Iaşi (FEAA). Rezultat al unui program de cercetare – derulat împreună cu doctoranzii domniei sale de la specialitatea “finanţe internaţionale” – demersul în cauză cuprinde aproape o mie de termeni şi expresii în materie, explicaţi din perspectiva celor mai utile detalii tehnice.
Cartea, editată în câteva mii de exemplare, este folositoare, în egală măsură, teoreticienilor şi practicienilor domeniului, dar mai ales studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor în economie. Mai reţinem că lucrarea în cauză se înscrie într-o serie de cinci titluri – toate apărute sub semnătura Prof.univ.dr. Gh. Voinea, la cele mai bune edituri naţionale – văzute de Maestru într-o “Integrală a Finanţelor şi Fiscalităţii”.
Cum era de aşteptat, lucrările au fost extrem de bine primite de comunitatea academică. Avem, iată, pentu a câta oară, o importantă dovadă asupra incontestabilei poziţii de lider al şcolii superioare (ieşene) de finanţe deţinute de Maestru Voinea!

Regionalizarea teritorială şi camerele de conturi (în Franţa)

Eliminarea tutelei “centrului” şi creşterea competenţelor colectivităţilor locale a condus la crearea în fiecare regiune din Franţa a unor camere regionale de conturi, ai căror membri sunt magistraţi inamovibili. Competenţele acestei noi jurisdicţii de stat sunt definite în lege: controlează conturile publice ale colectivităţilor teritoriale şi ale entităţilor publice, examinează gestiunea acestor colectivităţi şi verifică actele bugetare după o procedură anume.

Organizarea şi funcţionarea camerelor regionale de conturi au făcut obiectul unei importante restructurări în anul 1995, când se introduce sancţionarea pecuniară a contabililor publici pentru nereguli descoperite în urma auditului.
În esenţă, competenţa unei camere regionale de conturi se răsfrânge la toate colectivităţile teritoriale din arealul geografic: regiune, departamente, comune. Această competenţă se întâlneşte în mod egal la entităţile lor publice şi, mai ales, la spitale, colegii şi licee, birouri publice, sindicate intercomunale, districte.
Dacă verificarea la aceste organisme este obligatorie, nu este valabil acelaşi lucru şi pentru celelalte organisme din sfera publică care primesc fonduri publice, asupra cărora controlul este facultativ (cum sunt societăţile economice mixte - întreprinderi de amenajare şi urbanism).
Camerele pot controla şi asociaţiile nesubvenţionate de către colectivităţile locale (cultură, sport, turism etc.) şi anumite entităţi publice naţionale, ca de exemplu, universităţi sau camere agricole. Controlul are în vedere operaţiunile (de cheltuieli) prezentate de administratorii aleşi sau numiţi, inclusiv ordonatori: primarul pentru o comună, preşedintele pentru un consiliu regional sau general, directorul pentru un spital etc. Încasările şi cheltuielile nu pot fi efectuate decât aprobate de ordonatori şi avizate de contabilii publici care întocmesc annual conturile pe bază de documente justificative întocmite cu respectarea normelor financiare.
Responsabilitatea pecuniară şi personală a contabililor publici poate fi atrasă de către judecătorul financiar dacă o cheltuială a fost neregulamentar efectuată sau dacă o prevedere nu a fost respectată. Pentru colectivităţile de dimensiune limitată (mai puţin de 2.000 de locuitori, având cheltuieli de funcţionare care nu depăşesc un anumit plafon stabilit), contabilii publici predau conturile la trezoreria generală.
Aceste conturi fac obiectul controlului administrativ al trezorierului-plătitor general, dar numai judecătorul din camera teritorială de conturi este competent în atragerea responsabilităţilor pecuniare şi personale ale contabililor publici, după sesizare.

Sistemul japonez al angajării “pe viaţă”

În virtutea unor tradiţii de rezonanţă feudală, anumite companii nipone au preferat recurgerea la celebrul sistem de angajare pe viaţă a salariaţilor. Personalul, odată angajat, rămâne în cadrul aceleaşi întreprinderi până la vârsta de pensionare.
Schimbarea postului incumbă anumite dificultăţi, atrăgând consecinţe nefavorabile pentru salariat, ceea ce face ca acesta să ezite în luarea deciziei de a-şi schimba locul de muncă, chiar dacă nu-i oferă satisfacţiile aşteptate (S.Takamia, Univ. Sophia, Japonia).
Dacă se constată că salariatul este incapabil sau inutil, patronul nu-l concediază decît în cazurile cele mai grave. În mod cert, sistemul de angajare pe viaţă s-a dovedit a fi o piedică în realizarea flexibilităţii unei întreprinderi. La întreprinderile mari, aceasta se remediază prin transferarea lipsei de flexibilitate la întreprinderile mai mici sau la sucursale.
Pentru a răspunde fluctuaţiei cererii şi a putea asigura flexibilitatea necesară a operaţiilor, întreprinderile mari caută să folosească întreprinderile mai mici ca subcontractanţi. În perioadele favorabile, întreprinderile mari trec unele din comenzile lor celor mai mici, pentru a satisface cererea, iar în perioadele defavorabile, cînd scade cererea, întreprinderile mai mici sunt acelea care suportă consecinţele.
În condiţiile sistemului angajării pe viaţă, legătura dintre conducător şi salariat devine foarte importantă, punându-şi amprenta asupra tipului de conducere şi motivării de grup, care prezintă un specific aparte la japonezi. Organizarea firmei se bazează pe vechimea în muncă, ea aflându-se la baza autorităţii ierarhice.
Eficienţa fiecărui salariat este un lucru foarte însemnat, acordându-se o mare importanţă vechimii în serviciu şi loialităţii faţă de întreprindere. În cazul unei economii stabile, vechimea implică şi ideea capacităţii, dobândită prin experienţă.
În ceea ce priveşte sistemul de salarizare, salariile se calculează mai mult în funcţie de vechimea în muncă decât în funcţie de eficienţa în activitatea profesională sau de munca depusă.
Deci, în loc ca sistemul de salarizare să fie o compensare nemijlocită pentru postul şi eficienţa individuală, el reprezintă mai curînd o compensare a salariatului pentru eforturile depuse în activitatea sa pentru întreprindere timp îndelungat ani şi deci are caracterul unei asigurări a mijloacelor de existenţă. Se acordă o mare importanţă menţinerii stabilităţii şi armoniei generale în întreaga întreprindere şi se pun speranţe în efectele efortului de grup.
În condiţiile angajării pe viaţă, apare tendinţa menţinerii unei forţe de muncă relativ numeroase, dar, în situaţia abundenţei de forţă de muncă şi unor salarii reduse, aceasta nu este o problemă foarte serioasă. Remarcăm că în cadrul unui sistem de angajare pe viaţă, posturile angajaţilor sunt “aproape” asigurate, sistemul contribuind la întărirea loialităţii.
Rezultatele astfel obţinute compensează ineficienţa datorată menţinerii unei forţe de muncă excesive, iar eficienţa acestui sistem de conducere este generată de motivarea colectivă care, perioade îndelungate, a constituit o preocupare principală a managementului japonez. Întreprinderea este nevoită să găsească ocupaţii pentru marele număr de salariaţi care se menţin pe statele de plată până la pensionare. În felul acesta, conducerea este obligată să-şi extindă volumul afacerilor sau să găsească posture noi pentru salariaţii săi.
Deseori, întreprinderile afiliate sunt folosite pentru a asigura servicii personalului retras de la întreprinderile-mamă. În cazul adoptării sistemului angajării pe viaţă, dezvoltarea întreprinderilor este un factor indispensabil, de aceea, şi concurenţa devine aprigă.
Însă, în ultimii ani, din cauza progresului continuu al democraţiei şi individualismului, menţinerea tipului tradiţional al ideologiei paternaliste, de familie, a devenit mai dificilă. Creşterea salariilor îngreunează menţinerea unei forţe de muncă suplimentare, în timp ce criza de forţă de muncă duce la reducerea diferenţei între salariile oferite de întreprinderile mai mici şi întreprinderile mai mari.
Astăzi este extrem de dificil pentru întreprinderile mari să le folosească pe cele mici ca tampoane în perioadele de fluctuaţie a conjuncturii. Sistemul de conducere, bazat pe ierarhia vechimii în muncă, este puternic ameninţat din cauza schimbărilor intervenite în caracterul sarcinilor profesionale, dar şi din cauza frecvenţei şi profunzimii inovaţiilor de la nivelul companiei.
Apoi a devenit aproape inevitabil ca personalul să se transfere de la o întreprindere la alta, când doreşte acest lucru.
În consecinţă, tendinţa actuală în managementul nipon al resurselor umane este de a introduce sisteme noi, după cele mai moderne concepte, amprenta proverbială japoneză atenuându-se în mod vizibil.

Auditul statutar armonizat - răspundere juridică şi sancţiuni aplicabile

România, ca stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, are sarcina de a transpune în legislaţia proprie Directiva 2006/43/CE din 17 mai 2006 a Parlamentului European şi a Consiliului privind auditul statutar al conturilor anuale. Drept consecinţă, Executivul a emis OUG nr. 90/2008 - privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate, apărută în Monitorul Oficial nr. 481 din 30/06/2008 (aprobată prin Legea nr. 278/7 nov. 2008). În afară de reglementarea riguroasă a domeniului în cauză, noul act normativ stabileşte şi regulile creării unui sistem de supraveghere publică pentru auditorii statutari şi firmele de audit în baza principiilor europene, aducându-se modificări şi completări semnificative OUG nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar.

Auditul statutar reprezintă “auditul situatiilor financiare anuale sau al situatiilor financiare anuale consolidate, asa cum este prevăzut de legislaţia comunitară, transpusă în reglementarile naţionale”, iar auditorul statutar este “persoana fizică autorizată de către autoritatea competentă, respectiv Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), să efectueze audit statutar”. De regulă, auditorii statutari şi firmele de audit trebuie să efectueze auditurile statutare în conformitate cu Standardele Internaţionale de Audit (ISA). Însă, la efectuarea auditului, auditorii statutari şi firmele de audit pot aplica şi un standard naţional, adoptat de CAFR, atât timp cât Uniunea Europeana nu a aprobat un ISA care se referă la respectiva problemă, menţionând acest aspect în raportul de audit. Activitatea de audit este complexă, auditorii necesitând cunoştinţe pluridisciplinare: contabilitate generală, întocmirea situaţiilor financiare anuale, IFRS, analiză financiară, contabilitatea costurilor şi contabilitatea managerială, managementul riscului şi controlul intern, auditul şi aptitudinile profesionale, standardele profesionale referitoare la auditul statutar şi la auditorii statutari, ISA, etica profesională şi independenţa. Dealtminteri, testul de acces la stagiu de auditor statutar acoperă domenii reglementate de legea societăţilor comerciale şi guvernanţa corporativă, legea falimentului, legislaţia fiscală, codul civil şi codul comercial, legea asigurărilor sociale şi Codul muncii. Totodată sunt testate şi cunoştinţele de tehnologia informaţiei, economie financiară, generală şi de afaceri, matematică şi statistică, management financiar. Evident, susţinerea testului respectiv este condiţionată de existenţa diplomei universitare în domeniul economic (sau în alt domeniu, dar cu master în specialitate) şi de o vechime în activitatea financiar-contabilă de 4 ani. Auditorul statutar sau firma de audit este numit(ă) de adunarea generală a acţionarilor/ asociaţilor entităţii auditate. Auditorii statutari sau firmele de audit pot fi demişi (demise) numai în cazul în care există motive temeinice. Nici într-un caz, divergenţa de opinii cu privire la tratamentele contabile sau la procedurile de audit nu reprezintă un motiv temeinic pentru demitere. În materie de investigaţii şi sancţiuni, Consiliul pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar (CSPAAS) instituie sisteme eficiente pentru a detecta, corecta şi preveni efectuarea necorespunzătoare a auditului statutar. Sancţiunile aplicate (conform Cap. VII, OUG 90/2008) trebuie să fie eficiente, proporţionale şi descurajante cu privire la auditorii statutari şi la firmele de audit, în cazul în care auditurile statutare nu sunt efectuate potrivit cadrului normativ specific. În acelaşi timp, sancţiunile aplicate nu trebuie să aducă atingere regimului de raspundere civilă, iar măsurile luate sau sancţiunile impuse auditorilor statutari şi firmelor de audit necesită a fi prezentate în mod adecvat publicului. Firmele de audit răspund, potrivit OUG nr. 90/2008 - privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale (art. 32-37), dacă unul dintre asociaţi, administratori sau angajaţi, care nu are calitatea de auditor statutar, intervine în exercitarea independentă a profesiei de auditor statutar. Aceasta, doar dacă maniera de a interveni este de natură să prejudicieze independenţa auditorilor statutari care desfaşoară această activitate în numele firmei de audit. Atare faptă este sancţionabilă cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei. Apoi, constituie contravenţie sancţionabilă cu amendă de la de la 50.000 lei la 100.000 lei şi nulitatea raportului de audit întocmit “utilizarea calităţii de auditor statutar sau a celei de firmă de audit în alte condiţii decât cele prevăzute de OUG 90/2008”. Pentru “exercitarea activităţii de audit statutar fără viza anuală emisă de autoritatea competentă sau de către persoane neînregistrate în Registrul public” se poate administra o amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoanele anume împuternicite de CAFR sau CSPAAS, cadrul normativ întregindu-se cu dispozitiile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic general al contravenţiilor. De reţinut că, exercitarea activitaţii de audit statutar fără a deţine calitatea de auditor statutar constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii penale. Sancţiunile aplicate de CAFR auditorilor statutari şi firmelor de audit sunt: mustrare, avertisment scris, suspendarea dreptului de exercitare a activitatii de audit statutar (pe o perioadă cuprinsă între 3 luni şi un an) şi retragerea autorizării, însoţită de pierderea calităţii de auditor statutar. Subliniem că retragerea autorizării firmei de audit atrage dizolvarea de drept şi lichidarea acesteia. Apoi, în perioada suspendării, persoana în cauză nu are dreptul de a exercita sub nicio formă activitate de audit statutar, nu poate face uz de calitatea de auditor statutar şi nu poate participa la activitatea CAFR. Abaterile pentru care se aplică sancţiuni, precum şi procedura de constatare şi sancţionare se stabilesc prin Regulamentul CAFR, cu avizul CSPAAS, iar sancţiunile aplicate, rămase definitive dupa parcurgerea tuturor formelor legale de contestare, se publică in Monitorul Oficial. In cazul în care instanţele judecătoreşti pronunţă hotărâri definitive de condamnare a unui auditor statutar pentru fapte penale legate de exercitarea activităţii de audit statutar sau aplică sancţiunea penală complementară interdicţiei exercitării acestei activităţi, se efectuează radierea acestuia din Registrul public. Auditorii statutari sau firmele de audit răspund pentru orice daune provocate, cu voie sau ca urmare a neglijenţei, prin efectuarea misiunii lor. O firma de audit este răspunzatoare împreună cu auditorul statutar care a efectuat o misiune în numele acesteia pentru daunele provocate de auditorul statutar. De aceea, atât auditorul statutar (persoană fizică) cât şi firma de audit se impune să incheie o asigurare obligatorie de acoperire a riscurilor profesionale.

Profesorul şi economistul Neculai Clipa, opt ani de la despărţire

Comemorăm în preajma Crăciunului, de opt ani încoace (care, iată, au trecut pe nesimţite, cum se spune), plecarea dintre noi a Prof.univ.dr. Neculai Clipa de la FEAA Iaşi. Abia împlinise 50 de ani când s-a dus. Deşi făcuse multe până atunci, ar mai fi avut încă mult de spus (scris) şi de făcut.
De loc, din comuna Râşca, Suceava, a urmat cursurile faimosului Liceu “Nicu Gane”, din Fălticeni. În anul 1973, a absolvit, ca şef de promoţie, Facultatea de Economie din cadrul Universităţii ”Al. I. Cuza” din Iaşi.
Autoritate recunoscută în materie de Teorie economică, (luându-şi doctoratul cu o teză despre Capitalul uman, sub conducerea ştiinţifică a Profesorului Todosia) a contribuit din plin la formarea a 23 generaţii de economişti.
Conferinţele susţinute erau de-a dreptul captivante. Seminariile, şi mai şi. Spunem asta ca fost discipol al magistrului, care, atunci când am strălucit, am luat nota 10 (“Bravo, Americane!”, îi era vorba în atari împrejurări) sau, când o luam buiestru, mă taxa în consecinţă (”Băi Americane, da` azi nu prea le ai de nici o culoare!”).
Adresarea-i originală nu se înmuia nici în faţa colţilor manageriali. Decanul (Prof. V. Cocriş), când îi era lumea mai dragă, se pomenea, inclusiv între mai mulţi ochi, cu câte un “Vasilică, nu crezi că ar trebui revăzută cutare chestiune?!” Nu se ştie cât de bine îi venea şi Rectorului (Prof. D. Oprea), care, după adoptarea unei decizii anume, era luat cam de felul: ”Mituş, cu asta m-ai dat gata, omule! Înţelegi?” (Acu`, nici Mituş nu era chiar un sperios, de colo; ne-am convins de asta şi după cum s-a luat în clanţă cu Marele Închizitor – Blănculescu, care îl obliga să aducă ouă, pentru cantina studenţească, de la Giurgiu, scumpe şi gata stricate, ori ceapa, de la Jimbolia, şi după atacarea publică a unor ordine semnate de ministrul Tănăsescu care obliga Universitatea să ”colecteze şapte semnături pentru cumpărarea unui creion”).
Că Nicu, aşa cum îl alintau colegii, a iubit viaţa şi pe cei din jur, cu defecte şi calităţi, ştie toată lumea. Nu o dată, după câte vreun doctorat (partea a doua, pe la 3 - 4 dimineaţa), îl puteai auzi (pentru a-i distra pe cei de lângă el): ”Ah, iar am uitat s-o sun pe nevastă-mea să-i spun să mă scoată de la întreţinere pentru încă o zi!”
Deşi nu era omul care să alerge după măriri, Profesorul Clipa, în ultimii ani ai strălucitei sale cariere universitare, a îndeplinit şi funcţii de conducere specifice sistemului academic. A fost cancelar al uneia dintre cele mai mari facultăţi economice din ţară şi, apoi, prodecan cu activitatea didactică.
Opera sa ştiinţifică este dată de cele 15 cărţi, tratate şi cursuri elaborate şi de aproape două sute de articole şi comunicări publicate în volume ori în paginile unor prestigioase reviste de specialitate.
Rod al activităţii ştiinţifice şi didactice, depusă cu dăruire şi pasiune, Prof.univ.dr. Neculai Clipa fusese învestit (de tânăr, dacă avem în vedere precedentele şi canoanele în materie) cu nobila calitate de conducător de doctorat, specialitatea Economie politică.

Jomukai-ul şi „Cabinetul preşedintelui”

În ultimii ani, integrînd inovaţiile manageriale în caracteristicile tradiţionale ale companiilor ja­poneze s-a creat un sistem de management care este în măsură să facă faţă situaţiei aparte a mediului nipon. Şi-a spus cuvîntul abilitatea de a integra elemente eterogene şi, lucru extrem de important, s-a reuşit dezvoltarea firmelor japoneze la nivelul inovaţiilor intervenite.

Un factor care a contribuit la îmbunătăţirea ra­pidă a metodelor de conducere a firmelor nipone l-a constituit înlăturarea limitelor şi convenţiilor tradiţionale şi introducerea fără ezitare a noilor tehnici şi metode. Situaţia specifică a economiei japoneze a făcut necesară modernizarea sistemului de management al firmelor datorită (cel puţin) următorilor factori: creşterea dimensiunii lor, democratizarea sistemului de conducere, competiţia în planul inovaţiilor, creşterea salariilor şi deficitul de forţă de muncă şi concurenţa internaţională.

Eforturi aparte s-au depus mai ales sub aspecte cum ar fi: planificarea pe termen lung a activităţii de conducere, descentralizarea organizatorică, introducerea unor sisteme globale de control, delimitarea precisă între autoritate şi răspundere în concordanţă cu spiritul de grup, cercetarea şi dezvoltarea, marketingul şi progresul IT.

Această modernizare a vizat exclusiv stimularea inovaţiilor tehnice, a industrializării, a democratizării şi a internaţionalizării. În acest context s-au studiat şi asimilat principiile şi metodele moderne, dar în aplicarea lor a fost întîmpinată rezistenţa climatului, a con­cepţiei şi a practicilor din sistemul tradiţional de conducere japonez.

Pe ansamblu, rezultatele obţinute în acţiunea de modernizare a sistemului de condu­cere au fost remarcabile, realizîndu-se, în acelaşi timp, şi acţiunea de in­tegrare în climatul tradiţional al sistemului ja­ponez de management.

Anii de criză şi inflaţie (postbelici) au determinat introducerea unui consiliu de conducere superioară, denumit Jomukai, compus numai din preşedinte şi directori generali. La şedinţele acestuia se discutau şi hotărau problemele de bază şi generale ale întreprinderii. Tot aici conducerea superioară adopta decizii în grup şi exercita controlul colectiv.
Pro­blema care se ridica acum era că, întrucît consiliul conducerii superioare era alcătuit din cadrele pro­prii ale întreprinderii, lesne putea apărea climatul de automulţumire. De aceea, ulterior, s-a ataşat la acest organism superior un stat-major, denumit „Cabinetul preşedintelui” sau „Departamentul de pla­nificare”. Acesta sprijinea lucrările de planificare, de organizare şi de control al conducerii superioare.

De acum (anii şaptezeci), marea majoritate a întreprinderilor japoneze întocmesc planuri de conducere pe termen lung. Faţă de schimbările mediului ambiant, pla­nurile din ultimul timp au devenit din ce în ce mai mult instrumente de identificare a problemelor, precum şi instrumente strategice.

Cu tot caracterul „de grup” al sistemului de management la care ne-am referit, s-a simţit nevoia stringentă de a se clarifica mai precis şi răs­punderea individuală. Menţinerea eficacităţii conducerii de grup nu a însemnat că nu este foarte important să se modernizeze munca de conducere din punct de ve­dere al activităţii individuale, al răspunderilor şi autorităţii, relevînd că era necesar ca aceste domenii să fie mai bine precizate.
De aceea s-au făcut eforturi însemnate pentru delegarea autorităţii, limitîndu-se sfera de acţiune a sistemului în care întreaga autoritate se concentra la conducerea su­perioară.

Taxarea afacerilor electronice

În mod cert,

dezvoltarea comerţului electronic - piaţa pe internet - este o provocare pentru sistemele de impozitare actuale. Afacerile on line trebuie să se supună aceloraşi reguli de impozitare, ca şi tranzacţiile obişnuite, pentru a nu deregla competiţia, dar regulile de impozitare nu trebuie să perturbe derularea afacerilor de pe internet.

Mişcarea liberă de capital şi libertatea serviciilor financiare, asociate cu oportunităţile oferite de tehnologia informaţiei, influenţează competiţia economică a UE şi fac mai dificilă aplicarea politicilor fiscale naţionale.

Contractele bilaterale între statele membre nu mai sunt suficiente pentru a asigura coordonarea între sistemele de impozitare. Se apreciază, cu justificat temei, că doar o abordare conjugată la nivelul UE şi implementată la nivel larg poate fi eficientă.

Obiectivul fundamental vizat este de a permite mişcarea liberă de capital, evitându-se, pe cât posibil, frauda şi evaziunea fiscală. Comisia Europeană a iniţiat demersuri concrete în această direcţie încă din 1999, impunând necesitatea unui progres în planul coordonării impozitelor pentru îndepărtarea disensiunilor privind taxarea produselor la graniţă.

În mod cert, dezvoltarea comerţului electronic - piaţa pe internet - este o provocare pentru sistemele de impozitare actuale. Afacerile on line trebuie să se supună aceloraşi reguli de impozitare, ca şi tranzacţiile obişnuite, pentru a nu deregla competiţia, dar regulile de impozitare nu trebuie să perturbe derularea afacerilor de pe internet.

Asemenea probleme au făcut obiect de puternice dezbateri în cadrul Organizaţiei Comerţului Internaţional (WTO) şi Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD). Documentele Comisiei Europene cer ca activitatea de comerţ pe internet să fie impozitată neutru, raportat la comerţul tradiţional, TVA-ul aplicându-se la locul consumului iar transmisia electronică impozitându-se ca o prestare de servicii.
Autorităţile europene care se ocupă de impozitare folosesc deja o nouă tehnologie pentru a-şi îmbunătăţi propria eficienţă şi relaţia cu contribuabilii. Este notabil faptul că s-au făcut progrese remarcabile în planul declarării “on line”.

Aceasta presupune stabilirea unor reguli unice pentru facturarea electronică şi acordarea dreptului subiecţilor în cauză de a accesa bazele de date oficiale. În orice caz, în cadrul comerţului pe Internet, TVA-ul vizează “locul consumului” (principiul destinaţiei), dar se recurge adesea şi la unele adaptări.

În esenţă, trebuie reţinut că autorităţile intenţioneză să extindă la maximum posibil facturarea şi declaraţiile specifice, spre a impune respectarea unei discipline de fier în privinţa taxării a ceea ce numim în prezent “afaceri electronice”.

Abraham Wald, economist român

Abraham Wald s-a născut la 31 octombrie 1902 în Cluj, oraş care la acea vreme se afla pe teritoriul Ungariei. Familia sa de origine evreiască era cunoscută ca fiind una cu preocupări intelectuale. La acea vreme, învăţământul primar şi secundar presupunea ca elevii să urmeze cursurile şi sâmbăta, fapt nepermis în religia evreiască (sâmbăta semnifică Ziua Sabatului). Ca atare, Wald a fost educat de către propria-i familie, fapt ce nu a constituit un dezavantaj, dată fiind erudiţia şi nivelul abilităţilor didactice ale părinţilor săi. După primul război mondial, o mare parte a teritoriului aflat sub dominaţie ungară a fost redat ţărilor vecine, Clujul revenind astfel, de drept, României. Lui Wald i s-a permis să urmeze cursurile Universităţii din Cluj, lucru complicat însă de faptul că acesta era de origine evreiască. Oricum, abilităţile manifestate de acesta pe tărâmul matematicii l-au făcut să-şi dorească a continua studiile şi cercetările mai departe, devenind în anul 1927 elevul lui Karl Menger la Universitatea din Viena. Sub conducerea lui Menger, Wald a întreprins cercetări în domeniul geometriei, fiind răsplătit cu titlul de doctor în 1931. Dar Viena anilor 1930 nu era locul în care un tânăr evreu să poată obţine un statut academic, indiferent de cât de talentat ar fi fost. Pentru a se putea susţine din punct de vedere financiar, în vederea continuării propriilor cercetări, Wald a început să lucreze în domeniul matematicii împreună cu Karl Schlesinger, un bancher şi economist de frunte din Austria. Această colaborare a creat pentru Wald premisele financiare pentru desăvârşirea cercetărilor începute, dar a constituit şi punctul de plecare în direcţia materializării abilităţilor sale în matematică pe tărâmul economiei şi al econometriei. Aprecierile favorabile nu au întârziat să apară, celebrul Menger caracterizând cele 21 de lucrări elaborate în perioada 1931 - 1937 ca fiind „foarte profunde, frumoase şi de o fundamentală importanţă”. În perioada în care a colaborat cu Schlesinger, Wald a publicat 10 lucrări pe teme de economie şi econometrie, realizând în 1936 un important studiu (monografie) asupra variaţiilor sezoniere în raport de ciclicitate (serii temporale). Despre această lucrare centrată pe dezvoltarea unor metode având ca scop eliminarea variaţiilor sezoniere, Morgenstern afirma că pe parcursul acestui studiu, Wald a dezvoltat o tehnică de abordare net superioară tuturor încercărilor în domeniu. În intervalul de timp în care a activat în domeniul universitar, participând activ la seminarii conduse de Menger, Wald, chiar dacă a întreprins cercetări fundamentale legate de modelul competitivităţii economice, a fost supus unor constrângeri morale legate de contribuţia sa din punctul de vedere al originii sale, culminând cu încetarea seminariilor în anul 1936. În 1938, după ce naziştii au invadat Austria, conjunctura a devenit deosebit de grea pentru Wald şi cu un grad de pericol ridicat în vara anului 1938, Wald a fost invitat de către Comisia „Cowles” în Statele Unite pentru a întreprinde cercetări în domeniul econometriei. Emigrarea în Statele Unite le-a salvat viaţa lui Abraham Wald şi a celorlalţi membri ai familiei, ştiut fiind faptul că, totuşi, un membru din familia sa care a rămas, a sfârşit în mod tragic în camerele de gazare din lagărul Auschwitz. În septembrie 1938 Wald făcea parte din Corporaţia „Carnegie”, având o bogată activitate de cercetare în domeniul statisticii la Universitatea Columbia din New York. Începând cu perioada 1939- 1940 şi până la sfârşitul vieţii sale, el a activat şi ca profesor la această universitate, colaborând în acelaşi timp şi la proiecte militare în cadrul Grupului de Cercetări Statistice Columbia, la elaborarea de expertize statistice menite a dezvolta metode de estimare a vulnerabilităţii zborurilor aeriene în domeniul militar. Cu toate că o parte importantă a studiilor sale a vizat cercetarea statistică, Wald a adus contribuţii importante în matematică prin cercetările sale axate pe studiul vectorilor şi al geometriei diferenţiale. În domeniul statisticii, lucrările sale au vizat cu predilecţie probleme ce ţin de testarea ipotezelor şi estimare, probleme cunoscute astăzi sub denumirea generică de problem ale statisticii decizionale. În cadrul acestor preocupări, Wald a analizat aspecte privind funcţiile de risc, regulile de decizie Bayes, distribuţiile apriori, regulile deciziilor de tip „minimax”. Totodată, prin eforturile sale ştiinţifice, Wald a pus şi bazele analizei secvenţiale ca răspuns al cerinţelor stringente de determinare a unor metode eficiente în fundamentarea controlului calităţii în sectorul industrial în perioada celui de al doilea război mondial. Astfel, analiza secvenţială a datelor pe parcursul obţinerii lor ca rezultate din anumite procese este net superioară colectării în prealabil a tuturor datelor şi a analizai lor după ce acestea s-au centralizat. Wald a adus contribuţii importante teoriei şi practicii în domeniul economic, prin analiza caracteristicilor modelului Cournot de duopol, definirea unor concepte în formă „embrionară” referitoare la „substituţia directă”, studiul „curbelor de indiferenţă”, aprecieri la adresa sistemului Walrasian, fundamentarea principiilor „Testului Wald”, atât de cunoscut în econometria modernă. Nu lipsit de importanţă este şi faptul că rezultatele cercetărilor sale au constituit şi premisa elaborării de noi studii în domeniu de către Samuelson, Arrow, Debreu. Wolfowitz afirmă, referindu-se la contribuţia lui Abraham Wald în domeniul statisticii că marele merit al acestuia este reprezentat de precizia matematicii în formularea unor probleme şi rigoarea matematică în argumentare. Aceeaşi precizie şi rigoare o regăsim şi în actualitatea didactică; datorită clarităţii şi puterii de sinteză, cursurile elaborate pentru studenţii lui Wald de la Universitatea Columbia au devenit fundamentale şi pentru alţi studenţi de la universităţi de pe tot cuprinsul Statelor Unite. După ce Wald a emigrat în Statele Unite, el a întâlnit-o pe Lucille Lang şi cei doi s-au căsătorit. În 1950, Wald a primit o invitaţie din partea guvernului indian pentru a ţine o prelegere pe teme de statistică în această ţară. Dând curs invitaţiei, împreună cu soţia sa, s-au îmbarcat într-un avion cu destinaţia India, dar au suferit un tragic accident în data de 13 decembrie 1950, avionul prăbuşindu-se în Travancare (India). Cele mai importante lucrări ale acestuia sunt „Sequential Analysis – Analiza secvenţială” (1947) şi „Contributions to the Theory of Statistical Estimation and Testing Hypothesis – Contribuţii la teoria estimării statistice şi testării ipotezelor” (1939). [Tradus după – http://cepa.newschool.edu/het/profiles/wald.htm, traducere şi adaptare realizată împreună cu ec. drd. Flavian Clipa]

Explicaţii „de dreapta” privind şomajul

Cu un total de aproximativ 17 milioane şomeri, în UE, rata şomajului oscilează în jurul pragului de 6 %, în timp ce, la nivelul anilor `60 -`70, nu depăşea 3 %. Dintre statele aparţinând blocului comunitar, cea mai mică rată a şomajului (sept. 2008) a fost înregistrată în Olanda (2,5%), iar cele mai înalte rate sunt în Spania, de 11,9%, Slovacia - 10%, Polonia – 9,7 %.

Rata şomajului din România se menţine puţin peste media celor 27 de state membre, potrivit Eurostat, aflându-ne pe locul nouă în rândul ţărilor comunitare cu cel mai mare şomaj, cu o rată de 6,9% (iulie 2008). Potrivit datelor Eurostat, şomajul din România este mai mare decât cel anunţat de autorităţile române, însă arată clar că şomajul este în scădere faţă de aceeaşi lună a anului trecut, când rata şomajului a fost de 7,5%. Nivelul şomajului din România este puţin peste media europeană de 6,8% a celor 27 de state membre UE. Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) a anunţat că rata şomajului din România, calculată ca raport între numărul de şomeri şi populaţia activă, a scăzut în iulie la 3,8%, de la 5%, cât era în aceeaşi lună a lui 2006. Pe ansamblu, cauzele posibile ale fenomenului au fost identificate în mod diferit şi în funcţie de orientările politice. Oprindu-ne asupra explicaţiilor celor “de dreapta” vom constata că se invocă unele cauze legate de carenţe în privinţa nivelului de calificare, absenţa motivaţiei şomerilor de lungă durată şi presiunea fiscală excesivă. Franco Modigliani, deţinător al Premiului Nobel pentru economie, susţine că aceste justificări, deşi bazate pe elemente reale, ar putea şi să inducă în eroare. Prima explicaţie este confirmaţă de faptul că o creştere a şomajului afectează disproporţionat segmentele necalificaţilor. Cu toate acestea, experienţa americană sugerează că atunci când cei mai puţin calificaţi nu sunt prinşi în ”plasa” şomajului prin ajutoare sociale prost orientate, cererea de muncă necalificată depinde de numărul de locuri de muncă disponibile. Cînd acest număr scade, persoanele mai calificate iau locul subcalificaţilor, în timp ce, când oferta pe piaţa de muncă se îmbunătăţeşte, rata şomajului la categoriile necalificate scade. Nivelul şomajului de lungă durată diferă mult între statele UE, dar sunt argumente serioase pentru aceea că cea mai mare parte a şomerilor respectivi sunt mai degrabă efectul decât cauza unei rate a şomajului ridicată şi durabilă. În privinţa impozitelor, se estimează că în 2000, pentru ansamblul ţărilor din UE, încasările fiscale totale s-au situat la 43 % din PIB; în SUA erau sub 32 %. Dacă am neglija contribuţiile de asigurări sociale, presiunea fiscală ar fi de 27 % în Europa şi de 23 % în SUA. Totuşi, această diferenţă nu poate explica în întregime creşterea şomajului în ţările UE cu 3 - 4 %, raportat la începutul anilor `70, în timp ce în SUA nu a crescut deloc. În Europa, contribuţiile pentru asigurări sociale absorb o parte mai mare a venitului (16 % din PIB, faţă de 9% în SUA), ajungându-se ca rata presiunii fiscale pentru muncitorii efectiv acoperiţi de asigurările sociale să depăşească 40 % (Italia). În Franţa, aceeaşi rată este de 46,8 %, raportul de înlocuire (dintre pensie şi salariu) fiind unul foarte ridicat. Cu certitudine, încărcăturile fiscale şi sociale atât de mari conduc la creşterea şomajului, acestea demotivând ”căutătorii de lucru” şi, pe de altă parte, generează creşterea preţului mâinii de lucru pentru întreprinzători.

GAO - Auditarea instituţiilor guvernamentale

În auditarea instituţiilor guvernamentale, respectarea legilor şi normelor capătă semnificaţie aparte pentru că organi­zaţiile, programele, ac­tivităţile şi funcţiile guvernamen­tale sunt în general create prin lege şi sunt subiectul unor norme mult diferite faţă de cele din sectorul privat.

Potrivit standardelor de audit ale GAO (Curtea de Conturi a SUA), necesitatea evaluării referitoa­re la cerinţele legilor şi normelor şi natura evaluării variază funcţie de obiectivele auditării. Acolo unde necesitatea încadrării în aceste cerinţe e solicitată în mod special, auditorul trebuie să stabilească paşii şi procedurile ce trebuie urmate, care să certifi­ce că entitatea auditată respectă cerinţele legilor şi regulamente­lor, cerinţe care, dacă nu ar fi ur­mate, ar putea afecta semnificativ rezultatele auditării. Natura cerinţelor de încadrare în limitele legale are în vedere economicitatea şi eficienţa (încadrarea în limitele legale poate afecta semnificativ achiziţia, protecţia şi folosirea resurselor uni­tăţii, precum şi cantitatea, calitatea şi costul produselor şi servi­ciilor) şi programul (încadrarea în limitele legale corespunzătoare obiectivelor, programelor, activităţilor şi funcţiilor entităţii; maniera în care programele şi serviciile sunt prezentate, populaţia pe care o deserveşte un program sau serviciu; dacă programele, activităţile, funcţiile sunt aplicate în conformitate cu aceste legi şi regulamente). Auditorii sunt responsabili pentru determinarea legilor şi normelor ce trebuie luate în considerare de către audit. Această responsabilitate presupune ca planificarea auditării să ia în considerare cerin­ţele de încadrare în limitele legii, aplicabile subiectului auditat. Când se cere stabilirea încadră­rii în limitele legale, auditorii trebuie să efectueze auditarea astfel încât să existe asigurări că s-au detectat abuzurile sau actele ilegale care ar putea afecta semnificativ obiectivele auditării. În efectuarea auditării în con­formitate cu standardele specifice, auditorii aleg şi aplică procedurile care în opinia lor sunt corespunzătoare pentru realizarea obiectivelor de auditare. Aceste proceduri sunt des­tinate obţinerii unor probe competente şi relevante care vor forma o bază rezonabilă pentru formularea opiniei şi concluziilor referitoare la obiectivele auditului.
În ceea ce priveşte standardele de audit elaborate de GAO, acestea se împart în două categorii:
1. standarde generale, aplica­bile atât auditului de regu­laritate, cât şi auditului de performanţă;
2. standarde specifice fiecă­rui tip de audit.
Relevăm că standardele generale se aplică de către toate organizaţiile de auditare guvernamentale, cât şi neguvernamentale. Standar­dele AICPA (Institutul American al Contabililor Autorizaţi) sunt similare cu aceste standarde generale, dar sunt aplicabile, mai ales membrilor aicpa. Standardele generale GAO ale auditului financiar şi de performanţă privesc calificarea personalului, organizarea auditului şi independenţa individuală a auditorului, exercitarea responsabilităţilor în conducerea auditului şi pregătirea raportului.
Regulile întâlnite în acest cadru sunt următoarele:
a. personalul desemnat să conducă auditul trebuie să posede în mod colectiv calităţi profesionale adecvate pentru sarcinile cerute. Subliniem că respectivele calităţi au în vedere cunoştinţele şi abi­lităţile grupului ca întreg şi nu neapărat fiecare auditor în parte;
b. auditorii nu trebuie să fie împiedicaţi de legături personale sau externe, necesitând a fi independenţi de entitatea de auditat;
c. îndatoririlor profesionale în conduce­rea auditului şi pregătirea rapoar­telor primează întotdeauna;
d. personalul implicat în auditul guvernamental tre­buie să participe la programe externe de revizuire a controlului calităţii.
Standardele specifice de audit atribuie auditorului responsabilitatea stabilirii înca­drării în limitele legii prin:
1. stabilirea, pentru fiecare cerinţă legală a riscului pe care abu­zurile şi actele ilegale apărute îl produc;
2. trasarea paşilor şi a procedurilor ce ar furniza asigurări că abuzurile s-ar detecta.
Când procedurile de auditare detectează apariţia unor acte ilegale sau abuzuri, auditorii trebuie să determine măsura în care aces­te acte afectează rezultatele auditării. Detectarea neîncadrării în limitele legale rezultată din acte ilegale este în general dificilă, necesitând paşi speciali. Când informaţiile analizate de auditori oferă indicii cu privire la posibilitatea apariţiei abuzurilor sau actelor ilegale trebuie să ia în considerare impactul acestor acte asupra rezultatului auditării. Dacă aceste acte afectea­ză semnificativ rezultatele auditării, auditorul trebuie să-şi extindă procedurile de auditare atât cât e necesar pentru a determina dacă actele respective au survenit şi în ce măsură afectează ele rezultatele auditării. Relevăm că audi­torii sunt responsabili cu recu­noaşterea caracteristicilor şi tipu­rilor de vulnerabilităţi şi potenţia­le acte ilegale asociate ariei pe care o studiază, în ideea de a fi capabili să identifice semnale că aceste acte au survenit.
Din perspectiva sistemului de control intern al organizaţiei, subliniem că trebuie să existe asigurarea că au fost stabilite şi sunt urmate politici şi pro­ceduri de audit adecvate, că au fost adoptate şi sunt urmate standarde de auditare corespunzătoare.
Notă: Când auditarea se efectuează pe bază de contract, iar contractul nu permite auditorului extinderea unilaterală a procedurilor, audito­rul trebuie să obţină aprobare scrisă pentru munca adiţională necesară. Dacă nu se acordă aprobarea, auditorul trebuie să consemneze în rapor­tul de auditare că există un impediment de extindere a auditării.