Control financiar & spinări de măgar

În materie de control financiar, UE a fost relativ indulgentă cand a trebuit să ne bage în rîndul bobocilor comunitari (10 + 2). Ba, chiar, deşi pare greu de crezut, s-a spus că “România a făcut progrese în implementarea strategiei ei globale, în concordanţă cu standardele internaţionale şi cu cea mai bună practică europeană” (Romania - Monitoring Report, Ch. 28, CE, 2006). Nouă ne-a convenit să credem că progresul în domeniul dezvoltării controlului financiar public intern, auditului extern şi al controlului cheltuielilor din fondurile de acţiuni structurale a fost remarcabil, cum afirma CE. În realitate, rezultatele au fost limitate, pregătirea profesională a controlorilor şi auditorilor interni necesitînd a fi întărită, mai ales în domeniile evaluării riscului şi al achiziţiilor publice. În ceea ce priveşte auditul extern, legea organică a Curţii de Conturi, reflectînd amendamentele constituţionale din octombrie 2003, chiar după mai multe încercări, nu a fost, încă, adoptată, chiar dacă se impune să conţină o referinţă care să asigure independenţa financiară a acestei instituţii. Implementarea Strategiei nationale de luptă impotriva fraudei şi pentru protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene s-a făcut cumva în parametri normali, fiind încheiate acorduri de cooperare între Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) şi organismele de implementare relevante, în scopul întăririi coordonării acţiunilor anti-fraudă. Altă înţelegere a fost încheiată cu OLAF, pentru a desfăşura investigaţii comune, iar salariile personalului DLAF, ca şi cele ale personalului Autorităţii de Audit, au fost majorate cu 75% - pentru stimularea performanţei (!) – încă din decembrie 2005. Astăzi, la aproape doi ani de la aderare, un ochi cît de cît avizat nu poate să nu observe că mai multe spinări de măgar imprimă constant o încetinire efectivă transformărilor în domeniu. Neadoptarea Legii Curţii de Conturi, dat fiind noul context rezultat din revizuirea Constituţiei, a determinat anchilozarea instituţiei prin apariţia imposibilităţii valorificării rezultatelor controalelor (procurorii şi judecătorii financiari fiind transferaţi în sistemul judiciar comun). Controlul financiar al Executivului (prin ANAF) este încă unul care pune accent pe elemente cantitativiste; mai multe mii de controlori financiari, din care aproape două mii salariaţi ai Gărzii financiare, datorită sistemului de salarizare/ premiere, sunt setaţi pe realizarea “planului” la amenzi/ penalizări/ confiscări, pentru asigurarea celor trei salarii suplimentare faţă de salariul din cartea de muncă. Controlul selectiv, cu luarea în considerare a zonelor de risc, a rămas o poveste frumoasă. În tot acest timp, contribuabilul, zăpăcit de asaltul controlorilor, nu se poate dumiri nici cu specialiştii din sfera liber profesioniştilor; mai multe corpuri profesionale îşi dispută întîietatea în materie: CECCAR, CAFR şi CCF. Fiecare este în război cu fiecare. O dovedeşte lectura normelor proprii de lucru şi mesajele de pe site-urile lor. Şi, în fine, cea mai mare spinare de măgar: servilismul faţă de baronii politico-economici teritoriali a şefilor Finanţelor judeţene, Gărzii financiare şi Camerelor de Conturi, care, “unşi” pe criterii extraprofesionale, rămîn incapabili să arate vreo urmă de obiectivitate şi independenţă...

Controlul antifraudă financiară

Instituţia emblematică în materie este Oficiul European pentru Lupta Antifraudă (OLAF). În mod curent, acesta controlează obţinerea, derularea şi utilizarea fondurilor comunitare, iar dacă se constată fraude (infracţiuni), transmite actul de control către DNA. Abia aici se iau măsuri adecvate pentru blocarea fondurilor, recuperarea banilor utilizaţi ilegal şi tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate. Prin fraudă înţelegem utilizarea de documente false, incomplete şi incorecte pentru a dobîndi fonduri comunitare şi deturnarea acestora de la scopul pentru care au fost acordate. În practică, neregulile sesizate constau în abateri de la legalitate/ regularitate/ conformitate, dar şi în nerespectarea acordurilor şi contractelor de finanţare, situaţie ce conduce la efectuarea de cheltuieli neeligibile. Potrivit normelor specifice, DLAF efectuează controale la faţa locului, la sediul beneficiarului de fonduri europene, împreună cu Garda financiară, Organele fiscale ori cu Poliţia. Încălcările constatate se referă la folosirea de declaraţii şi documente false, inexacte şi incorecte privind respectarea condiţiilor de eligibilitate ale programului (experienţa, lipsa datoriilor la buget, vechimea în activitate), utilizarea de documente de provenienţă falsă pentru a proba achiziţii de bunuri din UE (care, în realitate, provin din afara acesteia) sau la existenţa conflictului de interese în privinţa achiziţiile care afectează libera competiţie (licitaţii tructate, selecţie de oferte de la firme cu acţionari comuni). Frecvente sînt şi deturnarea fondurilor obtinute în alte scopuri decît cele prevăzute prin proiectul initial, lipsa dovezilor privind atingerea obiectivelor proiectului, efectuarea de cheltuieli neeligibile ş.a. Schema de personal a instituţiei include 45 de posturi finanţate de la buget, număr atipic de mare faţă de alte ţări (Ex.: 3 angajaţi în Cehia, 6 în Ungaria, 7 în Slovacia şi 2 în Estonia). Acţiunile DLAF sînt iniţiate prin sesizări (de la Preşedinţie, Servicii speciale, Guvern, surse de presă etc.) ce conţin elemente de natura fraudei şi anumite indicii, iar în cazul controlului administrativ intern trebuie reţinut că demararea controlului nu are în vedere din start un aspect penal (sesizarea fiind redirecţionată Parchetului). Aceasta pentru că DLAF nu are competenţă penală de control; totuşi, dacă din controlul administrativ intern rezultă asemenea elemente, dosarul ia calea Parchetului. Statisticile de profil indică faptul că, dintre dosarele realizate pe baza sesizărilor primite, se valorifică prin DNA mai mult de o treime, pondere considerată a fi una destul de ridicată.