Enciclopedia fiscală a Profesorului Gh. Voinea

Impozitarea este esenţială pentru suveranitatea naţională deoarece, fără venituri, guvernele nu-şi pot implementa politici eficiente şi reguli de taxare. Apoi, trebuie să relevăm că impozitul nu trebuie privit doar ca sursă de venit la un buget public, ci şi ca instrument important de reglare economică. În consecinţă, acesta poate fi folosit pentru a influenţa consumul, pentru a încuraja economisirea ori pentru orientarea modului de organizare şi gestiune a companiilor.


În spaţiul comunitar, aplicarea şi reglementarea impozitelor este importantă pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, cunoscând că acţiunile unei ţări pot avea impact atât asupra pieţei interne cât şi asupra pieţelor ţărilor vecine. De aceea, pe piaţa unică a Uniunii Europene, statele membre trebuie să colaboreze şi să nu desfăşoare politici (foarte) diferite de impozitare. Pe măsura ce integrarea europeană progresează, „încurajată” şi de introducerea monedei unice, trebuie acordată atenţie interacţiunilor complexe dintre cele 27 sisteme de impozitare şi supravegheate ca atare.
Statele membre urmează să adopte unele decizii comune pentru a-şi adapta sistemele de impozitare la nevoile sociale în continuă schimbare, creşterea mediei de vârstă a populaţiei fiind o provocare de mare impact.
Dorim să evidenţiem că mecanismele fiscale şi principalele lor aspecte la care ne referim aici vor putea fi înţelese (şi, eventual, aplicate) mai lesne prin utilizarea unui valoros instrument de dată recentă. Este vorba despre cartea “Concepte şi expresii importante pentru aplicarea legislaţiei fiscale din România”, apărută la Editura Polirom, sub semnătura Prof.univ.dr. Gh. Voinea, de la Univ. “Al.I.Cuza” Iaşi (FEAA). Rezultat al unui program de cercetare – derulat împreună cu doctoranzii domniei sale de la specialitatea “finanţe internaţionale” – demersul în cauză cuprinde aproape o mie de termeni şi expresii în materie, explicaţi din perspectiva celor mai utile detalii tehnice.
Cartea, editată în câteva mii de exemplare, este folositoare, în egală măsură, teoreticienilor şi practicienilor domeniului, dar mai ales studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor în economie. Mai reţinem că lucrarea în cauză se înscrie într-o serie de cinci titluri – toate apărute sub semnătura Prof.univ.dr. Gh. Voinea, la cele mai bune edituri naţionale – văzute de Maestru într-o “Integrală a Finanţelor şi Fiscalităţii”.
Cum era de aşteptat, lucrările au fost extrem de bine primite de comunitatea academică. Avem, iată, pentu a câta oară, o importantă dovadă asupra incontestabilei poziţii de lider al şcolii superioare (ieşene) de finanţe deţinute de Maestru Voinea!

Regionalizarea teritorială şi camerele de conturi (în Franţa)

Eliminarea tutelei “centrului” şi creşterea competenţelor colectivităţilor locale a condus la crearea în fiecare regiune din Franţa a unor camere regionale de conturi, ai căror membri sunt magistraţi inamovibili. Competenţele acestei noi jurisdicţii de stat sunt definite în lege: controlează conturile publice ale colectivităţilor teritoriale şi ale entităţilor publice, examinează gestiunea acestor colectivităţi şi verifică actele bugetare după o procedură anume.

Organizarea şi funcţionarea camerelor regionale de conturi au făcut obiectul unei importante restructurări în anul 1995, când se introduce sancţionarea pecuniară a contabililor publici pentru nereguli descoperite în urma auditului.
În esenţă, competenţa unei camere regionale de conturi se răsfrânge la toate colectivităţile teritoriale din arealul geografic: regiune, departamente, comune. Această competenţă se întâlneşte în mod egal la entităţile lor publice şi, mai ales, la spitale, colegii şi licee, birouri publice, sindicate intercomunale, districte.
Dacă verificarea la aceste organisme este obligatorie, nu este valabil acelaşi lucru şi pentru celelalte organisme din sfera publică care primesc fonduri publice, asupra cărora controlul este facultativ (cum sunt societăţile economice mixte - întreprinderi de amenajare şi urbanism).
Camerele pot controla şi asociaţiile nesubvenţionate de către colectivităţile locale (cultură, sport, turism etc.) şi anumite entităţi publice naţionale, ca de exemplu, universităţi sau camere agricole. Controlul are în vedere operaţiunile (de cheltuieli) prezentate de administratorii aleşi sau numiţi, inclusiv ordonatori: primarul pentru o comună, preşedintele pentru un consiliu regional sau general, directorul pentru un spital etc. Încasările şi cheltuielile nu pot fi efectuate decât aprobate de ordonatori şi avizate de contabilii publici care întocmesc annual conturile pe bază de documente justificative întocmite cu respectarea normelor financiare.
Responsabilitatea pecuniară şi personală a contabililor publici poate fi atrasă de către judecătorul financiar dacă o cheltuială a fost neregulamentar efectuată sau dacă o prevedere nu a fost respectată. Pentru colectivităţile de dimensiune limitată (mai puţin de 2.000 de locuitori, având cheltuieli de funcţionare care nu depăşesc un anumit plafon stabilit), contabilii publici predau conturile la trezoreria generală.
Aceste conturi fac obiectul controlului administrativ al trezorierului-plătitor general, dar numai judecătorul din camera teritorială de conturi este competent în atragerea responsabilităţilor pecuniare şi personale ale contabililor publici, după sesizare.