Tendinţe de creştere a presiunii fiscale în spaţiul comunitar

Comparativ cu anul precedent, în 2007, raportul global de impozitare a crescut cu 0,5%, în medie aritmetică. Aceasta este cea de-a treia creştere consecutivă. În multe ţări ale UE, creşterea din ultimii doi ani a fost destul de puternică pentru a împinge raportul impozitelor peste maximul înregistrat în anul 1999, cu toate că reducerile operate mai devreme în nivelul de impozitare, în unele economii mari, compensa acest trend în media ponderată a PIB. Astfel media ponderată rămâne sub nivelurile din 1999.
(Cf. Taxation trends in the European Union, EUROSTAT, ISBN 978-92-79-11171-6, Luxembourg: Office for Official Publications of the European Communities, Theme: Economy and finance, Collection: Statistical books, © European Communities, 2009)


Anul 2007, ca şi 2006, a fost caracterizat de un nivel satisfăcător de creştere (în ambii ani, PIB-ul a crescut cu circa 3%), susţinînd creşterea veniturilor fiscale.
Ca şi în anul precedent, în 2007 creşterea în proporţia de impozitare nu a fost limitată la un număr scăzut de ţări, ci la majoritatea acestora: numai în nouă state membre din cele 27 raportul de impozitare s-a aflat în declin.
Cele mai puternice scăderi au avut loc în Danemarca şi Irlanda, iar cele mai mari creşteri a ratelor de impozitare au fost înregistrate în Cipru şi Ungaria. Zona euro a urmat o tendinţă similară cu întreaga Uniune Europeană.
În general, în ciuda unei tendinţe de scădere a ratelor de impozitare, în special la impozitul pe venitul corporativ, majorările succesive în raportul contribuţiilor fiscale în PIB, înregistrat în anii de după 2004, sugerează că, în ciuda retoricii, în majoritatea cazurilor, există un apetit limitat pentru o reducere radicală în sarcinile de impozitare.
Într-adevăr, cele mai agresive reduceri de impozitare au avut loc în Europa Centrală şi de Est, în noile state membre, imediat dupa 1990, când nevoia de restructurare a acestor economii a fost deosebit de strictă. In vechile state membre, povara fiscală nu a fost redusă în mod semnificativ. În ceea ce priveşte creşterea ratei de impozitare, după 2007, în toamna anului 2008 Comisia Europeană previziona că veniturile generale guvernamentale în UE-27, ca procent din PIB, vor scădea pînă în 2010, ca rezultat al recesiunii globale.
Se aprecia că ratele ar urma să scadă semnificativ, cu aproximativ 0,55% din PIB.

Economia instituţională

... Pe marea tablă de şah a vieţii, fiecare piesă are un principiu de mişcare propriu, diferit total de acela pe care legiuitorul caută să i-l imprime. Dacă aceste două principii coincid şi acţionează în acelaşi sens, jocul societăţii umane se derulează fără dificultăţi şi în armonie, existând şanse mari ca oamenii să fie fericiţi şi să reuşească în acţiunile lor. Dacă acestea sînt opuse sau diferite, jocul se derulează în mod lamentabil iar societatea este tot timpul dezordonată pînă la cel mai înalt punct. (Adam Smith)

Profesorului Ion Pohoaţă, de la FEAA Iaşi, i-a apărut recent o lucrare de mare anvergură care nu poate să rămînă neremarcată de economiştii teoreticieni şi practicieni, în egală măsură. Intitulată Repere în economia instituţională (Editura Economică, Bucureşti, 336 pag.), pînă a vedea lumina tiparului, i-a luat autorului, cum a mărturisit el însuşi, macar vreo trei ani de muncă asiduă. În plus, acesta nu a „beneficiat” de „o lecţie predată la clasă” despre instituţionalism, aşa cum declară din start, ci învăţînd singur, „cu toate consecinţele ce decurg dintr-o didactică fără dascăli”. Numai că, predînd Epistemologie şi Doctrine economice, de 25 de ani, şi ca semnatar al mai multor cărţi în materie şi a sute de articole, apărute în cele mai prestigioase publicaţii – unele cotate ISI Tompson, succesul pare garantat. După autor, „instituţionaliştii” sunt cei care „coboară ştiinţa economică cu picioarele pe pămînt şi o fac mai umană, exact în locul care-i justifică fundamental existenţa, acela din care ea trebuie să explice cum se ajunge mai repede şi mai puţin costisitor la creştere, la dezvoltare”. Cartea de faţă abordează problematica anunţată în titlu după schema următoare: Marea familie instituţionalistă. Persoane şi idei/ Paradigma economiei instituţionale/ Instituţii/ Miezul tare al economiei neoinstituţionale/ Secvenţe ale teoriei dinamicii economice. Înţelegerea întregului demers este facilitată de „Schiţa rezumativă a dezvoltării în versiune instituţionalistă”, foarte reuşită, dealtminteri, în care regăsim tratarea tuturor factorilor şi a relaţiilor prin care se leagă între ei, în procesul care are ca obiectiv final dinamica economică. Operele ştiinţifice ale economiştilor instituţionalişti (R.H. Coase, A. Alchian, H. Demsety, D.C. North, O.E. Williamson, R. Nelson, S.G. Winter, M.C. Jensen, M. Aoki, E. Brousseau, G. Hodgson, C. Menard, S. Pejovich) – mulţi dintre ei, deţinători ai Premiului Nobel pentru Economie - sunt atent analizate/ fişate în prima parte a cărţii. Să mai adăugăm că, spre final, atunci cînd abordează evoluţionismul şi instituţionalismul, Profesorul Ion Pohoaţă consacră cîteva pagini contribuţiilor lui Nicolae Georgescu-Roegen. Opiniile acestuia îl plasează net spre varianta lamarckiană a evoluţiei (şi nu darwiniană) cu privire la dezvoltare. Astfel, susţine că este esenţial să discernem între adevăratele şi falsele nevoi, să nu risipim resurse rare, să învăţăm a trăi în armonie cu natura..., ceea ce, în final, va antrena accentuarea dimensiunii calitative a vieţii.