Jomukai-ul şi „Cabinetul preşedintelui”

În ultimii ani, integrînd inovaţiile manageriale în caracteristicile tradiţionale ale companiilor ja­poneze s-a creat un sistem de management care este în măsură să facă faţă situaţiei aparte a mediului nipon. Şi-a spus cuvîntul abilitatea de a integra elemente eterogene şi, lucru extrem de important, s-a reuşit dezvoltarea firmelor japoneze la nivelul inovaţiilor intervenite.

Un factor care a contribuit la îmbunătăţirea ra­pidă a metodelor de conducere a firmelor nipone l-a constituit înlăturarea limitelor şi convenţiilor tradiţionale şi introducerea fără ezitare a noilor tehnici şi metode. Situaţia specifică a economiei japoneze a făcut necesară modernizarea sistemului de management al firmelor datorită (cel puţin) următorilor factori: creşterea dimensiunii lor, democratizarea sistemului de conducere, competiţia în planul inovaţiilor, creşterea salariilor şi deficitul de forţă de muncă şi concurenţa internaţională.

Eforturi aparte s-au depus mai ales sub aspecte cum ar fi: planificarea pe termen lung a activităţii de conducere, descentralizarea organizatorică, introducerea unor sisteme globale de control, delimitarea precisă între autoritate şi răspundere în concordanţă cu spiritul de grup, cercetarea şi dezvoltarea, marketingul şi progresul IT.

Această modernizare a vizat exclusiv stimularea inovaţiilor tehnice, a industrializării, a democratizării şi a internaţionalizării. În acest context s-au studiat şi asimilat principiile şi metodele moderne, dar în aplicarea lor a fost întîmpinată rezistenţa climatului, a con­cepţiei şi a practicilor din sistemul tradiţional de conducere japonez.

Pe ansamblu, rezultatele obţinute în acţiunea de modernizare a sistemului de condu­cere au fost remarcabile, realizîndu-se, în acelaşi timp, şi acţiunea de in­tegrare în climatul tradiţional al sistemului ja­ponez de management.

Anii de criză şi inflaţie (postbelici) au determinat introducerea unui consiliu de conducere superioară, denumit Jomukai, compus numai din preşedinte şi directori generali. La şedinţele acestuia se discutau şi hotărau problemele de bază şi generale ale întreprinderii. Tot aici conducerea superioară adopta decizii în grup şi exercita controlul colectiv.
Pro­blema care se ridica acum era că, întrucît consiliul conducerii superioare era alcătuit din cadrele pro­prii ale întreprinderii, lesne putea apărea climatul de automulţumire. De aceea, ulterior, s-a ataşat la acest organism superior un stat-major, denumit „Cabinetul preşedintelui” sau „Departamentul de pla­nificare”. Acesta sprijinea lucrările de planificare, de organizare şi de control al conducerii superioare.

De acum (anii şaptezeci), marea majoritate a întreprinderilor japoneze întocmesc planuri de conducere pe termen lung. Faţă de schimbările mediului ambiant, pla­nurile din ultimul timp au devenit din ce în ce mai mult instrumente de identificare a problemelor, precum şi instrumente strategice.

Cu tot caracterul „de grup” al sistemului de management la care ne-am referit, s-a simţit nevoia stringentă de a se clarifica mai precis şi răs­punderea individuală. Menţinerea eficacităţii conducerii de grup nu a însemnat că nu este foarte important să se modernizeze munca de conducere din punct de ve­dere al activităţii individuale, al răspunderilor şi autorităţii, relevînd că era necesar ca aceste domenii să fie mai bine precizate.
De aceea s-au făcut eforturi însemnate pentru delegarea autorităţii, limitîndu-se sfera de acţiune a sistemului în care întreaga autoritate se concentra la conducerea su­perioară.

Taxarea afacerilor electronice

În mod cert,

dezvoltarea comerţului electronic - piaţa pe internet - este o provocare pentru sistemele de impozitare actuale. Afacerile on line trebuie să se supună aceloraşi reguli de impozitare, ca şi tranzacţiile obişnuite, pentru a nu deregla competiţia, dar regulile de impozitare nu trebuie să perturbe derularea afacerilor de pe internet.

Mişcarea liberă de capital şi libertatea serviciilor financiare, asociate cu oportunităţile oferite de tehnologia informaţiei, influenţează competiţia economică a UE şi fac mai dificilă aplicarea politicilor fiscale naţionale.

Contractele bilaterale între statele membre nu mai sunt suficiente pentru a asigura coordonarea între sistemele de impozitare. Se apreciază, cu justificat temei, că doar o abordare conjugată la nivelul UE şi implementată la nivel larg poate fi eficientă.

Obiectivul fundamental vizat este de a permite mişcarea liberă de capital, evitându-se, pe cât posibil, frauda şi evaziunea fiscală. Comisia Europeană a iniţiat demersuri concrete în această direcţie încă din 1999, impunând necesitatea unui progres în planul coordonării impozitelor pentru îndepărtarea disensiunilor privind taxarea produselor la graniţă.

În mod cert, dezvoltarea comerţului electronic - piaţa pe internet - este o provocare pentru sistemele de impozitare actuale. Afacerile on line trebuie să se supună aceloraşi reguli de impozitare, ca şi tranzacţiile obişnuite, pentru a nu deregla competiţia, dar regulile de impozitare nu trebuie să perturbe derularea afacerilor de pe internet.

Asemenea probleme au făcut obiect de puternice dezbateri în cadrul Organizaţiei Comerţului Internaţional (WTO) şi Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD). Documentele Comisiei Europene cer ca activitatea de comerţ pe internet să fie impozitată neutru, raportat la comerţul tradiţional, TVA-ul aplicându-se la locul consumului iar transmisia electronică impozitându-se ca o prestare de servicii.
Autorităţile europene care se ocupă de impozitare folosesc deja o nouă tehnologie pentru a-şi îmbunătăţi propria eficienţă şi relaţia cu contribuabilii. Este notabil faptul că s-au făcut progrese remarcabile în planul declarării “on line”.

Aceasta presupune stabilirea unor reguli unice pentru facturarea electronică şi acordarea dreptului subiecţilor în cauză de a accesa bazele de date oficiale. În orice caz, în cadrul comerţului pe Internet, TVA-ul vizează “locul consumului” (principiul destinaţiei), dar se recurge adesea şi la unele adaptări.

În esenţă, trebuie reţinut că autorităţile intenţioneză să extindă la maximum posibil facturarea şi declaraţiile specifice, spre a impune respectarea unei discipline de fier în privinţa taxării a ceea ce numim în prezent “afaceri electronice”.